O nouă tabără în care locuiau ilegal peste 70 de romi a fost desfiinţată în Franţa. Tabăra se afla de-a lungul căii ferate din Evry, în regiunea pariziană. Ordinele de expulzare semnate de primarul socialist din Evry, Francis Chouat, au fost transmise romilor în urmă cu două zile. Aceştia au părăsit zona încercuită de poliţişti, relatează Le Figaro.
Potrivit Asociației de solidaritate din Essonne cu familiile române de romi (Asefrr), 72 de persoane trăiau în corturi de patru luni de-a lungul căii în spatele unui spital dezafectat.
Ministrul de Interne, Manuel Valls, care a fost primarul acestei localităţi, îl va însoţi pe ministrul delegat pentru Afaceri Europene Bernard Cazeneuve în România, luna viitoare, când vor discuta despre situaţia romilor din Franţa.
„Vreau să înţeleg de ce nu sunt desfăşurate politici de inserţie puternice în aceste ţări de origine în favoarea romilor”, a declarat el.