Ministrul francez de Interne, acuzat că a alungat romii din cartierul său pentru ca soția lui să meargă liniștită la cumpărături

Publicat: 26 10. 2012, 15:13
Ministrul francez de Interne a îndepărtat romii din cartierul în care locuieşte "pentru ca soţia sa să poată face shopping liniştită". Informaţia a apărut în tabloidul Daily Mail, unde ministrul francez de...

Ministrul francez de Interne a îndepărtat romii din cartierul în care locuieşte „pentru ca soţia sa să poată face shopping liniştită”. Informaţia a apărut în tabloidul Daily Mail, unde ministrul francez de Interne Manuel Valls a fost acuzat că a ordonat poliţiei să intervină pentru a îndepărta vagabonzi şi romi din cartierul în care locuieşte,  după ce soţia sa, Anne Gravoin, s-a plâns că a fost deranjată de o persoană în stare de ebrietate, în timp ce mergea la cumpărături la un supermarket.

Pe de altă parte, poliţia din Paris a declarat că această abordare „energică” a fost adoptată după ce mai mulţi politicieni de dreapta, dar şi locuitori ai cartierului ar fi depus petiţii în care s-au plâns că sunt agresaţi de romi. 

Valls a negat însă categoric această ipoteză şi spune că aceste acuzaţii sunt „nefondate”.