Ministrul francez de Finanțe: A vorbi despre un Grexit temporar înseamnă a vorbi de ceva ce nu poate exista
Ministrul francez de Finanțe, Michel Sapin, a exclus ideea omologului său german Wolfgang Schaeuble potrivit căreia Grecia ar putea fi exclusă temporar din zona euro, spunând că “așa ceva nu poate exista”, relatează AFP, potrivit Agepres.
„Am reacționat foarte puternic la această sugestie făcută de ministrul de finanțe german Wolfgang Schaeuble, a vorbi de un Grexit temporar înseamnă a vorbi de ceva ce nu poate exista. Fie lăsăm euro, fie rămânem. Dacă există o posibilitate de ieșire temporară, orice uniune monetară este pusă sub semnul întrebării”, a afirmat Michel Sapin pentru săptămânalul grec To Vima.
De asemenea, ministrul francez a declarat că după testul la care a fost supus premierul grec și pe care l-a trecut, Alexis Tsipras a „dobândit un statut diferit în ochii omologilor săi europeni”, dar și că acordul trebuie respectat în toate componentele de către toate părțile
Creditorii internaționali au ajuns, luni, la un nou acord cu Grecia ce vizează un nou program de asistență financiară care să mențină țara în zona euro.