Ministrul ecuadorian al Afacerilor Externe: Edward Snowden a solicitat azil în Ecuador

Publicat: 24 06. 2013, 09:00
Ministrul ecuadorian al Afacerilor Externe Ricardo Patino a anunţat că Edward Snowden, fost consultant al CIA acuzat de spionaj de către Washington, a solicitat azil în Ecuador."Guvernul Ecuadorului a primit o...

Ministrul ecuadorian al Afacerilor Externe Ricardo Patino a anunţat că Edward Snowden, fost consultant al CIA acuzat de spionaj de către Washington, a solicitat azil în Ecuador.

„Guvernul Ecuadorului a primit o cerere de azil din partea lui Edward Snowden”, a declarat acesta pe contul său de Twitter.

Ministrul ecuadorian se afla în Vietnam, când a făcut publică informația, relatează AFP.

Edward Snowden, căutat de justiţia din Statele Unite după ce a livrat mai multe informaţii despre operaţiunile americane de supraveghere electronică, a părăsit duminică Hong Kong, unde se refugiase.

Acesta a sosit la Moscova cu un zbor al companiei ruse Aeroflot.

Site-ul WikiLeaks a afirmat într-un comunicat că „este în drum spre republica Ecuador”.

Ecuadorul a acordat deja azil politic la 16 august fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, care este de asemenea căutat de Statele Unite pentru că a dezvăluit numeroase mesaje diplomatice.