Ministrul de Externe rus, Sergei Lavrov, a declarat, miercuri, ca Rusia nu este de acord ca țările din Occident să înarmeze rebelii din Libia, în virtutea mandatului aprobat de către Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, informează Middle East Online.
„Ministrul de externe francez a spus că Franța a fost gata să discute cu partenerii săi din coaliție să furnizeze arme opoziției libiene”, a spus Lavrov, citat de sursa precizată.
„Imediat după aceea, Secretarul General al NATO, Fogh Rasmussen, a declarat că operațiunea în Libia a fost pregătit pentru a proteja oamenii și nu cu scopul de a-i înarma, și aici suntem total de acord cu Secretarul General al NATO”, a mai adăugat ministrul de Externe.
Ministrul de Externe francez, Alain Juppe a spus într-o întrevedere, marți, că țara sa este pregătită să discute cu aliații săi despre un ajutor militar pentru rebelii din Libia care se luptă cu forțele loiale ale lui Muammar Gaddafi.
Rusia s-a abținut de la votul rezoluției propuse de Consiliul de Securitate ONU și a criticat că atacurile Occidentului sunt excesive, iar mulți civili sunt răniți.
Sergei Lavrov a mai spus că Rusia este de părere că regimul Gaddafi trebuie să cadă, iar poporului libian trebuie să i se ofere libertatea de a-și decide singur forma de guvernământ.
„Este clar că o să fie un regim diferit. Este clar că va trebui să fie un regim democratic, dar ăsta este un lucru pe care libienii trebuie să-l decidă fără că Occidentul să intervină”, a conchis Lavrov în timpul conferinței.