Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, în vizită de lucru în Ungaria: Șeful MAE se va întâlni cu omololgul său Peter Szijjártó și cu reprezentanți ai minorității române
Ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va face miercuri o vizită în Ungaria, ocazie cu care se va întâlni cu omologul său Peter Szijjártó și va avea o întrevedere cu reprezentanți ai minorității române din țara vecină, informează MAE printr-un comunicat de presă.
Ministrul Bogdan Aurescu face o vizită de lucru în Ungaria: Ce va discuta cuomologul său Peter Szijjártó
”Întâlnirea dintre miniștrii Bogdan Aurescu și Peter Szijjártó are loc pe fondul finalizării unor proiecte importante pentru relația bilaterală, convenite cu ocazia vizitei la București a ministrului ungar al afacerilor externe din 18 februarie 2021, urmând să fie semnate o serie de documente relevante în cadrul întrevederii”, se arată în comunicatul citat.
Astfel, în cadrul vizitei ministrului Bogdan Aurescu la Jula/Gyula, vor fi semnate următoarele documente: Protocolul celei de-a 8-a sesiuni a Comitetului de Specialitate româno-ungar de Colaborare în Problemele Minorităţilor Naţionale;Acordulîntre Guvernul României și Guvernul Ungariei privind modificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare, semnat la Bucureşti, la 21 decembrie 2006, pentru aplicarea Convenţiei dintre România şi Republica Ungară privind controlul traficului rutier şi feroviar, semnată la Bucureşti la 27 aprilie 2004; Acordulîntre Guvernul României și Guvernul Ungariei privind modificareaAcordului între Guvernul României și Guvernul Ungariei privind legăturile rutiere peste frontiera de stat româno-ungară, semnat la București, la 24 iulie 2014.
”SemnareaProtocolului celei de-a 8-a sesiuni a Comitetului de Specialitate româno-ungar de Colaborare în Problemele Minorităţilor Naţionalereprezintă o recunoaștere a importanței acestui format bilateral special de dialog, creat prinTratatul politic de bază din 1996, și care are ca obiectiv discutarea și identificarea soluțiilor celor mai potrivite în ceea ce privește aspectele legate de protecția drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ungaria și, respectiv, minorității maghiare din România. Totodată, semnarea Protocolului va permite inițierea unei noi sesiuni de lucru a Comitetului și va marca, astfel, reîntoarcerea la abordarea bilaterală a problematicii persoanelor aparținând minorităților naționale.
Totodată, înființarea a două noi puncte de trecere a frontierei va contribui la dezvoltarea contactelor între cetățenii celor două țări”, se mai menționează în comunicatul MAE.
În cadrul întâlnirii cu ministrul Peter Szijjártó vor fi abordate și alte aspecte de interes pentru cele două țări.
De asemenea, Bogdan Aurescu va discuta cu reprezentanți ai minorității române din Ungaria despre protejareași promovarea drepturilor lor identitare etnice, lingvistice, culturale, religioase.