Ministrul de Externe al Ucrainei, Dimitro Kuleba, a demisionat. Kievul a anunțat remanierea guvernului
Ministrul de Externe al Ucrainei, Dimitro Kuleba, a trimis o scrisoare de demisie Radei Supreme a Ucrainei, potrivit unui anunț al instituției făcut pe Telegram.
Demisia va fi examinată
În acest context, demisia va fi examinată în cadrul uneia dintre următoarele sesiuni plenare.
Demisia acestuia a fost anunțată pe surse de marți seară de cotidianul Ukrainska Pravda. Publicația scria că încă nu s-a decis cine va fi numit în locul său, dar cel mai probabil înlocuitor este prim-adjunctul ministrului de externe, Andrii Sîbiga, scrie Hotnews.
Kievul a anunțat remanierea guvernului
Amintim că, Ministrul ucrainean care superviza producţia de arme, Oleksandr Kamîşin, a demisionat marţi alături de alți patru colegi de-ai săi în cadrul unei remanieri guvernamentale majore la Kiev care vine într-un moment critic al războiului.
Demisiile ministrului pentru industriile strategice, Oleksandr Kamîşin, a viceprim-ministrei pentru integrare euro-atlantică Olha Stefanişîna, a viceprim-ministrei pentru reintegrarea teritoriilor ocupate, Irîna Vereșciuk, a ministrului justiției, Denîs Maliuska și a ministrului mediului și resurselor Ruslan Streleț lasă vacant mai bine de o treime din cabinetul prim-ministrului Denîs Şmîhal după alte plecări anterioare.
Zelenski l-a demis, de asemenea, pe Rostislav Şurma, unul dintre adjuncţii şefului său de cabinet, al cărui portofoliu era economia, potrivit unui decret publicat pe site-ul Administrației Prezidențiale de la Kiev.
Unii dintre miniștrii demisionari ar putea primi noi roluri David Arahamia, unul dintre principalii deputaţi ai partidului lui Zelenski, a declarat marți că va avea loc o „remaniere guvernamentală majoră”, care va duce la schimbarea a mai mult de jumătate dintre miniştri. „Mâine ne aşteaptă o zi a eliberărilor din funcţie, iar poimâine o zi a numirilor”, a spus el.