Ministrul de externe al Slovaciei, Juraj Blanar, a declarat despre candidatura lui Klaus Iohannis la funcția de secretar general al NATO că este una „legitimă”, dar nu a exprimat susținerea țării sale nici pentru Președintele României și nici pentru contracandidatul său, premierul olandez Mark Rutte, potrivit Agerpres.
Slovacia, spune ministrul Juraj Blanar, abordează cu seriozitate numirea următorului secretar general al NATO.
„Slovacia este serioasă în ceea ce priveşte abordarea subiectului viitorului şef al NATO şi m-am aşteptat la mai multă deschidere, empatie, din partea statelor membre, faţă de cererile ţărilor din zona estică pentru că aceste ţări sunt cel mai mult expuse conflictului din Ucraina”, a declarat șeful diplomației slovace, făcând referire la statele aliate din Formatul București-9 (România, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Estonia, Letonia și Lituania).
„Ne-am aşteptat să se discute mult mai mult despre interesele noastre. Nu am avut un candidat rezonabil până şi-a prezentat candidatura domnul Iohannis. Este o candidatură legitimă. Poziţia noastră e foarte clară. Dorim să auzim cum doresc să ocrotească ambii candidaţi interesele noastre de securitate. Particulară pentru Slovacia este tema protecţiei antiaeriene, pentru că noi începând din 1 aprilie nu mai suntem protejaţi aerian de niciun sistem, după ce Italia şi-a retras bateria antiaeriană temporară”, a continuat Juraj Blanar.
Într-o conferință de presă din 21 martie, președintele Klaus Iohannis a fost întrebat de reporteri ce îl diferențiază de contracandidatul său la funcția de secretar general al NATO, Mark Rutte.
„Fiind o competiție atipică, nu cred că este rolul meu să spun despre celălalt competitor cum va face și ce va face, dar cred că ne deosebește geografia, istoria și, cu siguranță, sunt unele teme unde abordările noastre ambele sunt foarte constructive, dar ușor diferite în ce privește viitorul NATO”, a răspuns Klaus Iohannis.