Gerhard Karner, ministrul austriac de interne, continuă să se opună extinderii spațiului Schengen. Acesta și-a repetat luni motivele care i-au influențat decizia.
„Situația de la graniță, care este insuportabilă pentru populația locală, arată că, în general, Schengen nu funcționează și că extinderea acestui spațiu este inutilă”, a fost declarația făcută de ministru pe parcursul vizitei la granița dintre Austria și Ungaria, informează postul de televiziune N1, partener exclusiv CNN.
Karner a explicat în cadrul aceleiași vizitei că numai anul acesta Burgenland, o regiune vecină cu Ungaria, a înregistrat 74.291 de refugiați veniți din țări ale UE unde nu au fost înregistrați.
„Cetățenii doresc, pe bună dreptate, ca returnările să se facă la frontieră. Cu toate acestea, atunci când se solicită azil, acest lucru este imposibil din punct de vedere legal”, a mai spus el, potrivit stiripesurse.ro.
Austriacul este de părere că ar trebui să fie posibilă refuzarea intrării deja la frontieră a cetățenilor ce nu pot primi azil politic, dându-i exemplu pe cei din India, Tunisia și Maroc. „Numai în acest an, 11.400 de tunisieni au solicitat azil în Austria”, conform aceleiași surse.
Gerhard Karner a adăugat că opunerea sa la extinderea Schengen reprezintă o avertizare a situației dificile legată de migrața ilegală cu care Austria se luptă în ultimele luni.