Ministrul austriac al Finanţelor Magnus Brunner a fost lăsat pentru 30 de zile fără permisul de conducere auto din cauza faptului că a condus automobilului de serviciu cu o viteză mult peste limita legală admisă, scrie Reuters.
În vârstă de 51 de ani, Brunner a fost oprit sâmbătă dimineață de poliție, după ce a fost surprins conducând automobilul său de serviciu, marca BMW, cu peste 50 km/h peste limita de viteză de 80 km/h, în apropierea oraşului Dornbirn, din provincia sa natală Vorarlberg.
Ministerul Finanțelor a confirmat în mod oficial incidentului rutier, relatat de cotidianul local Vorarlberger Nachrichten.
”În drumul său către o întâlnire privată, ministrul Finanţelor Magnus Brunner nu a observat indicatorul de limitare a vitezei. El regretă acest incident şi își prezintă scuzele”, informează un comunicat oficial de presă al instituției.
În Austria suspendarea pe 30 de zile a permisului de conducere auto este pedeapsa pentru depăşirea limitei de viteză legală cu cel puţin 50 km/h, cu excepţia interiorului oraşelor, unde pedeapsa se aplică pentru depăşirea limitei de viteză legală cu cel puţin 40 km/h.
Nu a fost primul incident auto în care este implicat Brunner. În urmă cu un an, el a fost spitalizat cu o rană la cap după un accident petrecut în timp ce conducea un scuter electric în Viena, pentru care a fost vinovat întrucât nu a fost atent la un viraj.