Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe, l-a primit joi la sediul MAE pe Peter Szijjarto, omologul său ungar, iar în cadrul întrevederii au fost discutate aspectele de interes prioritar aflate pe agenda bilaterală, precum și evoluțiile din cele două state legate de gestionarea pandemiei de COVID-19.
„Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu l-a primit astăzi, 18 februarie 2021, la sediul MAE, pe ministrul afacerilor externe și comerțului exterior al Ungariei, Péter Szijjártó, în contextul vizitei pe care acesta o efectuează la București, în vederea pregătirii Comisiei Mixte Economice România-Ungaria.În cadrul întrevederii au fost discutate aspectele de interes prioritar aflate pe agenda bilaterală, precum și evoluțiile din cele două state legate de gestionarea pandemiei de COVID-19”, a anunțat MAE.
Potrivit MAE, „ministrul Bogdan Aurescu a reiterat dorința părții române de a dezvolta și consolida relația cu Ungaria în toate domeniile de interes comun, în conformitate cu Tratatul politic din 1996 și Declarația privind cooperarea şi parteneriatul strategic româno-ungar pentru Europa secolului XXI din 2002. La rândul său, ministrul Péter Szijjártó a exprimat deschiderea părții ungare pentru relansarea relației cu România în toate domeniile, prin realizarea de proiecte de interes reciproc.Astfel, ambii demnitari au reliefat interesul crescut pentru impulsionarea cooperării economice bilaterale, inclusiv a investițiilor reciproce și a schimburilor comerciale”.
„În acest sens, miniștrii Bogdan Aurescu și Péter Szijjártó au salutat organizarea, în perioada următoare, a unei noi sesiuni a Comisiei Mixte Economice, la Budapesta, și au reliefat necesitatea avansării discuțiilor în vederea creării, cât mai curând posibil, a unei Camere de Comerț româno-ungare la Budapesta. În același timp, cei doi demnitari au salutat aprofundarea cooperării sectoriale în domeniul transporturilor, fiind evocată inaugurarea, de către cei doi miniștri, în septembrie 2020, a conexiunii de autostradă A3-M4, precum și interesul pentru realizarea conexiunii/drumului expres între Satu Mare – Oar (România) și Mátészalka – Csenger (Ungaria). A fost de asemenea abordat în cadrul discuțiilor proiectul căii ferate de mare viteză București-Budapesta”, se mai arată în precizările făcute de MAE.
Conform MAE, „cei doi miniștri au convenit, de asemenea, impulsionarea finalizării altor două proiecte aflate încă în discuție, astfel încât să fie posibilă semnarea, în cel mai scurt timp, a Protocolului celei de-a 8-a sesiuni a Comitetului de Specialitate Româno-Ungar de Colaborare în Problemele Minorităţilor Naţionale și finalizarea negocierilor referitoare la înființarea a două puncte de trecere a frontierei la Variaşu Mic – Dombegyhaza și Grăniceri – Elek”.
MAE mai notează că, în ceea ce privește așa-numitul „Program de Dezvoltare Economică a Ardealului”, ministrul Bogdan Aurescu a reamintit angajamentul comun, din mai 2020, pentru negocierea unui acord internațional care să stabilească parametrii în baza cărora acest program finanțat de la bugetul statului ungar și alte programe similare să poată fi implementate pe teritoriul României.
„În cadrul discuțiilor, partea română a făcut referire și la așteptările legate de implicarea autorităților ungare în asigurarea drepturilor identitare ale persoanelor aparținând minorității române din Ungaria, fiind abordată în discuții inclusiv necesitatea unui învățământ de calitate în limba română, printr-o finanțare corespunzătoare, astfel încât să fie păstrată și promovată identitatea etnică, culturală, lingvistică, religioasă a persoanelor aparținând minorității române”, scrie MAE.
Tot joi, Peter Szijjarto a avut întrevederi la București și cu Virgil Popescu, ministrul Energiei, dar și cu Claudiu Năsui, ministrul Economiei.