Ministrul adjunct de Externe al Rusiei: „Războiul din Ucraina a început odată cu Summit-ul NATO la București”
Ministrul adjunct de Externe al Rusiei, Alexander Grushko, lansează noi acuzații la adresa NATO, precizând că la originea actualului război se află summit-ul NATO de la București, din 2008, potrivit Tass.
Noi acuzații lansate de oficialii ruși
Potrivit oficialului rus, NATO a decis la București că Georgia și Ucraina vor deveni membre ale alianței, iar prin asta a pus o bombă cu ceas în inima securității europene:
„NATO a fost deja învins în Ucraina. Această înfrângere este legată de prăbușirea proiectului de transformare a Ucrainei în ‘anti-Rusia’. Vreau să spun că după 2007, când NATO a decis la București că Georgia și Ucraina vor deveni membre ale alianței, noi am spus că decizia pune o bombă cu ceas în inima securității europene, iar dacă această decizie nu va fi reconsiderată, atunci mai devreme sau mai târziu va exploda”, a spus Grushko.
Acesta a cuzat NATO de escaladare a conflictului:
„Acum nu exprim o judecată, ci citez din numeroasele discursuri atât ale președintelui Federației Ruse [Vladimir Putin], cât și ale Ministrului de Externe [al Rusiei, Serghei Lavrov], iar ultimul avertisment de acest fel a fost făcut la reuniunea ministerială a OSCE de la Stockholm din decembrie 2021. NATO ar fi putut foarte bine să evite această catastrofă dacă alianța, după lovitura de stat de la Kiev, în loc să ofere sprijin militar-tehnic și militar autorităților de la Kiev, le-ar fi îndemnat să pună în aplicare pe deplin Acordurile de la Minsk, dar era important ca alianța să demonizeze Rusia și, de fapt, cu acțiunile sale nesăbuite, a împins Kievul să continue războiul fratricid declanșat de el”.