Ironiile unui ministru francez privind Marea Britanie: „Miaună că vrea afară, dar rămâne pe loc când i se deschide uşa”

Ironiile unui ministru francez privind Marea Britanie: Miaună că vrea afară, dar rămâne pe loc când i se deschide uşa
Foto: Parlamentul britanic (sursă foto: hepta.ro)

Ministrul francez al Afacerilor Europene, Nathalie Loiseau, a ironizat modul în care Marea Britanie se chinuie să părăsească Uniunea Europeană din cauza blocajului privind acordul de Brexit. Aceasta a susţinut că şi-a botezat pisică „Brexit” pentru că este indecisă.

„Mă trezeşte în fiecare dimineaţă şi miaună zgomotos pentru că vrea să iasă afară şi apoi când deschid uşa stă pe loc, indecisă şi se holbează la mine când îl scot afară”, a afirmat Loiseau pentru Le Journal du Dimanche.

Aceste comentarii vin după al doilea refuz al Parlamentului de la Londra de a aproba acordul de Brexit încheiat de guvernul condus de Theresa May cu liderii UE şi după ce Marea Britanie a cerut amânarea termenului până la care trebuie să părăsească Uniunea Europeană.

De asemenea, Nathalie Loiseau este şi prima pe lista partidului lui Emmanuel Macron, La Republique En Marche, pentru alegerile europarlamentare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`