Ministru britanic, despre eventualul acord cu Uniunea Europeană: ”Suntem într-un tunel al negocierilor”

Ministru britanic, despre eventualul acord cu Uniunea Europeană: ”Suntem într-un tunel al negocierilor”
Sursa Foto: Hepta.ro

Ministrul britanic de Interne, Priti Patel, a precizat joi, 17 decembrie, că Regatul Unitva depune în continuare eforturi pentru a ajunge la un acord comercial cu Uniunea Europeană post-Brexit, iar reprezentanții Regatului sunt într-un „tunel” al negocierilor cu omologii lor europeni.

Guvernul Marii Britanii speră să ajungă la un acord cu UE

În urmă cu câteva zile, Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, anunța că a stabilit duminică împreună cu premierul britanic, Boris Johnson, continuarea negocierilor, în speranţa obţinerii unui acord.

”Am avut o discuţie utilă cu Boris Johnson. Am stabilit că negocierile vor continua”, a afirmat Ursula von der Leyen, prin Twitter.

Ulterior, negocierile referitoare la un eventual acord comercial între Uniunea Europeană și Marea Britanieau regresat.

Discuțiile privind un eventual acord comercialau fost blocate din cauza unor disensiuni care fac referela legislația privind ajutoarele de stat și pescuitul. Fără un acord comercial, comerțul dintre Blocul comunitar și Marea Britanie, care se ridică la 1.000 de miliarde de dolari, ar putea fi puternic afectat la începutul lui 2021.

Priti Patel: ”Echipele noastre continuă să lucreze în direcția unui acord”

Cu toate acestea, ministrul britanic de Interne susține că, în cazul în care un acord avantajos cu Blocul comunitar nu va fi posibil, țara a pregătit deja măsuri de urgențăși pentru acest scenariu.

„În primul rând, premierul și Guvernul, cu toții am spus foarte clar că nu renunțăm, vom continua să negociem pentru a obține un astfel de acord de liber schimb. Suntem într-un tunel al negocierilor, iar echipele noastre continuă să lucreze în direcția unui acord”, a afirmat Priti Patel, conformagenției de presă Reuters.

În schimb, premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a declarat duminică că încheierea tranziției post-Brexit fără un acord este „cel mai probabil” scenariu. Afirmația primului ministru vine în contextul în care el, împreună cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen,au hotărât duminică o continuare a negocierilor, în speranța obținerii unui acord.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`