Miniștrii Sănătății din Grupul celor mai puternice 20 de economii din lume (G20) au desfășurat o reuniune virtuală, duminică, pentru a lucra la un răspuns comun la pandemia de COVID-19, potrivit Reuters.
G20 a anunțat că trebuia să aibă loc și o conferință de presă virtuală, dar că evenimentul a fost anulat pentru că ministrul Sănătății din Arabia Saudită, țară care deține în prezent președinția rotativă a grupului, a fost nevoit să ia parte la „o reuniune de urgență a comandamentului saudit pentru lupta cu COVID-19”.
De altfel, chiar Tawfiq al-Rabiah, minsitrul saudit al Sănătății, a fost cel care a deschis întâlnirea cu omologii din G20. În timpul discursului, demnitarul a făcut referire la întâlnirea grupului de lucru pentru sănătate din G20, care a avut loc sâmbătă, afirmând că „știm că există câteva zone de dezbatere și suntem fericiți să le abordăm în viitoarele grupuri de lucru pentru sănătate”, dar nu a dorit să elaboreze subiectul.
El a subliniat că sunt necesare acțiuni urgente, pentru care este nevoie de colaborare și de implicarea organizațiilor globale, astfel încât să fie creionate răspunsuri coordonate la pandemia de coronavirus, punând accentul pe cât de important este să fie susținute statele aflate în nevoie, precum și să se investească în cercetare și în producerea de tehnologie, instrumente, vaccinuri și terapii.
Totodată, Tawfiq al-Rabiah a făcut referire la crearea unui comandament global pentru răspunsul la pandemia de COVID-19, unui hub inovativ de împărtășire a cunoștințelor astfel încât să fie adăugată plus valoare sistemelor sanitare, respectiv a unui grup format din lideri ai organismelor din zona de siguranță a pacienților, care să construiască platforme comune dedicate reducerii riscurilor la care sunt expuși bolnavii.
Lideri din Spania, Singapore, Jordan și Elveția au fost, de asemenea, invitați să ia parte la întâlnirea de duminică, la fel cum s-a întâmplat și cu organizații internaționale și regionale, precum Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Banca Mondială, arată comunicatul emis de G20.
La nivel global, potrivit datelor centralizate duminică de Worldometer, coronavirusul SARS-CoV-2 a fost depistat la aproape 2,4 milioane de persoane. Numărul deceselor înregistrate în rândul pacienților confirmați cu COVID-19 a trecut de 164.000, în timp ce mai bine de 613.000 de persoane au fost declarate vindecate.
SUA sunt cea mai afectată națiune a lumii, cu aproape 757.000 de cazuri confirmate și peste 40.000 de decese. Totuși, numărul mare de pacienți infectați poate fi pus pe seama ritmului de testare, având în vedere că autoritățile americane au efectuat circa 3,8 milioane de teste.