Miniştrii europeni îşi anulează întâlnirea cu Viktor Ianukovici din "motive de securitate"

Miniştrii europeni îşi anulează întâlnirea cu Viktor Ianukovici din "motive de securitate"

Miniştrii europeni şi-au anulat întâlnirea cu preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici din „motive de securitate”, relatează AFP.

„Întâlnirea a fost anulată din motive de securitate. Nu există un loc sigur în centrul Kievului”, a declarat un oficial occidental.

Miniștrii de Externe din Franța, Germania și Polonia au anunțat miercuri că se vor deplasa la Kiev, chiar înaintea unei reuniuni, la Bruxelles, a șefilor diplomaților din statele membre UE.

Ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, cel din Germania, Frank-Walter Steinmeier, şi şeful diplomaţiei poloneze, Radoslaw Sikorski, au anunțat că se vor deplasa joi la Kiev.

„Este necesară restabilirea dialogului politic între opoziţie şi putere”, a declarat Laurent Fabius, în prezenţa secretarului de Stat american, John Kerry.

Ciocnirile între manifestanţi şi poliţie au izbucnit marţi în apropierea Parlamentului. Minimum 25 de persoane, civili şi poliţişti, au fost ucise în cursul violenţelor. Un jurnalist a murit după ce a fost împuşcat.

Serviciile ucrainene de securitate SBU au anunţat miercuri lansarea unei operaţiuni „antiteroriste”. Care sunt cele mai impresionante imagini din timpul protestelor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`