Politică - 18 dec, 14:40
Ministerul ungar al Apărării a anunțat sâmbătă că Ungaria a ridicat 110 kilometri de gard metalic la frontiera cu Serbia, scrie ziarul Napi Gazdasag, citat de Mediafax.
Primul rând din gardul dublu, de 175 de kilometri, ar trebui finalizat la 31 august, iar întreaga structură de metal de la frontiera cu Serbia, până la 30 noiembre.
În total 123.000 de solicitări de azil au fost depuse în Ungaria din ianuare şi până la jumătatea lui august, de trei ori mai multe decât în tot anul 2014, scrie ziarul Magyar Hirlap în ediţia de sâmbătă, citând informaţii de la Biroul pentru Migrare BAH.
Cei mai mulţi solicitanţi de azil provin din Afganistan şi Siria, a precizat Biroul pentru publicaţie.