Ministerul turc de Externe cere explicații ambasadorului german la Ankara, după ce autoritățile din Koln au refuzat să transmită un discurs al lui Erdogan în timpul unei manifestații
Ambasadorul german la Ankara, Martin Erdmann, a fost convocat de către Ministerul turc de Externe pentru a da explicații în legătură cu restricțiile pe care autoritățile germane le-auimpus la manifestația organizată duminică la Koln în sprijinul președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, informează DPA, citată de RT.
Mii de persoane au ieșit pe străzile din Koln în apărarea măsurilor adoptate de Erdogan după lovitura de stat eșuată, măsuri care sunt criticate de lideri politici occidentali și de organizații ce protejează drepturile omului.
Mai mulți oficiali turci au participat și ei la manifestații. În timpul acestora, organizatorii au dorit să transmită în direct, pe un ecran uriaș, un discurs al lui Erdogan, dar autoritățile locale au interzis acest lucru, invocând motive de securitate.Ambasadorul Erdmann a fost convocat de către Ministerul turc de Externe pentru a da explicații în legătură că această interdicție.
Relațiile dintre Turcia și Germania au devenit tensionate luna trecută, după ce Parlamentul german, Bundestagul, a votat o rezoluție prin care uciderea în masă a armenilor de către otomani în 1915-1916 a fost recunoscută ca fiind un genocid. De atunci, ambasadorul german în Ankara s-a confruntat cu mai multe piedici puse de autoritățile turce.