Ministerul rus de Externe: Amplasarea scutului antirachetă în România încalcă un tratat semnat de Mihail Gorbaciov și Ronald Reagan 

Publicat: 29 04. 2017, 20:40

Ministerul rus de Externe a transmis sâmbătă că desfășurarea sistemelor americane antirachetă în România și planurile de amplasare a noi sisteme în Polonia încalcă un tratat în vigoare, informează Reuters.

”Este un fapt incontestabil că aceasta reprezintă o încălcare serioasă a obligațiilor ce decurg din Tratatul FNI”, se arată într-un comunicat transmis de diplomația de la Moscova.

Este vorba despre tratatul privind forțele nucleare cu rază intermediară de acțiune, semnat la sfârșitul anilor '80 de președinții SUA și URSS, Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov.

Acordul, intrat în vigoare în 1988, prevede eliminarea rachetelor nucleare și convenționale cu rază scurtă și intermediară de acțiune.