După 17 ani de dezvoltare și cu peste un miliard de dolari investiți în compania privată Virgin Galactic, Sir Richard Branson și-a îndeplinit visul și a ajuns în spațiu. Într-o declarație făcută din capsula aeronavei spațiale, miliardarul a descris zborul drept „experiența completă a unei vieți de om”.
„Am visat la acest moment încă de când eram copil și, sincer, nimic nu te-ar putea pregăti pentru imaginea pe care o ai când vezi Pământul din spațiu”, a spus Richard Branson după aterizare, potrivit CNBC.
Nava companiei, VSS Unity, a fost lansată din New Mexico, duminică. Alături de Richard Branson, la bord se mai aflau doi piloți și trei angajați ai companiei Virgin Galactic.
La peste 12.000 de metri altitudine, VSS Unity a fost eliberată de avionul purtător intitulat VMS Eve și și-a turat motorul de rachetă într-o accelerație de trei ori mai rapidă decât viteza sunetului.
Ulterior, VSS Unity a efectuat o rotație ușoară în microgravitație, iar echipajul de la bord a început să plutească în cabină. Nava a atins o altitudine de 86,1 kilomeri.
Vehiculul a revenit apoi în atmosferă printr-o alunecare controlată, aterizând în cele din urmă în locul din care decolase, pe pista Spaceport America.
VSS Unity a fost pilotată de Dave Mackay și Michael Masucci. Alături de Branson, în cabină au mai fost Beth Moses, astronaut instructor-șef, Colin Bennett, inginerul-șef de operațiuni al Virgin Galactic, și Sirisha Bandla, vicepreședinte al companiei pentru afaceri guvernamentale și operațiuni de cercetare. Mackay, Masucci și Moses mai zburaseră în spațiu.
SUA îi consideră în mod oficial astronauți pe piloții care au zburat la altitudini mai mari de 80 de kilometri.
VSS Unity a fost concepută să transporte până la șase pasageri și doi piloți. Compania are deja circa 600 de rezervări de bilete pentru zboruri viitoare, acestea fiind vândute la prețuri cuprinse între 200.000 și 250.000 fiecare.
„Suntem aici să facem spațiul mai accesibil tuturor”, a mai afirmat Branson, care spune că vrea să transforme visul călătoriei spațiale într-o realitate pentru nepoții săi și pentru restul lumii.