Miliardarul Petr Kellner, proprietarul Pro TV, a murit într-un accident de elicopter în Alaska: Keller era cel mai bogat om din Cehia și avea legături stânse cu Rusia și China

Publicat: 29 03. 2021, 10:03
Foto: pixabay.com

Miliardarul Petr Kellner, proprietarul Pro TV, a murit într-un accident de elicopter. În vârstă de 56 de ani, Kellner este una dintre cele cinci persoane care și-au pierdut viața după ce aparatul de zbor în care se aflau s-a prăbușit, sâmbătă, în apropierea unui ghețar din Alaska, informează New York Times.

Petr Kellner, proprietarul Pro TV, și-a pierdut viața într-un accident de elicopter

Petr Kellner era cel mai bogat om din Cehia, potrivit topului Forbes, cu o avere estimată la 17,5 miliarde de dolari. El controla grupul PPF Group, care a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni al Central European Media Enterprises (CME), compania – mamă a Pro TV.

Elicopterul, un Airbus AS350 B3, s-a prăbușit aproape de ghețarul Knik. O singură persoană a supraviețuit accidentului aviatic, însă se află în stare gravă.

Pe lângă Petr Kellner, și-au mai prierdut viața în tragedia aviatică Benjamin Larochaix din Cehia, doi ghizi ai cabanei și pilotul aparatului de zbor.

Reprezentanții echipajelor de intervenție au declarat, potrivit sursei citate, că sâmbătă, la ora locală 22.00, au fost anunțați că elicopterul nu s-a întors dintr-o excursie și că resturile unui aparat de zbor fuseseră văzute lângă ghețarul Knik.

Legăturile luiPetr Kellner cu Rusia și China

Potrivit presei internaționale, imperiul economic deținut de Petr Kellner are legături strânse cu piața rusă, dar și cu China.

În anii 90, el a preluat, prin intermediul fondului de investiții PPF, acțiunile multor companii de stat privatizate. Companiile pe care Kellner a ajuns să le controleze au avut legături stânse cu Rusia, de la operațiuni de creditare, la comerț și minerit.

Activistul bulgar pentru democrație Ognian Shentov, președintele Center for the Study of Democracy, nota, într-un studiu din 2019 despre influența Rusiei în Europa de Est, că Petr Kellner este un ”activ militant pentru reorientarea geopolitică a Cehiei spre Rusia, chiar și după anexarea ilegală a Crimeei și invazia din Estul Ucrainei”.

De altfel, în 2012, Kellner declara într-un interviu pentru presa din Cehia că este în favoarea realegerii lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de președinte al Rusiei.

Numele luiPetr Kellnera fost implicat într-o controversă cu rezonanță internațională. Miliardarul dețineo companie acuzatăcă ar fi finanțat o amplă campanie de promovare a imaginii Chinei, potrivitThe Guardian.

Concret, o companie a miliardarului ceh ar fi plătit o firmă de PR să introducă articole în presă, în care China să fie prezentată într-o imagine pozitivă.

La începutul anului 2020, senatorul american Marco Rubioa cerut autorităților din SUAsă investigheze vânzarea Central European Media Enterprises, proprietarul PRO TV, către PPF, grupul deținut de miliardarul cehPetr Kellner, pe motiv că acordul ar submina interesele Statelor Uniteîn Europa, prin prisma legăturilor dintre omul de afaceri și China.