Aproape 1.100 de vagoane de tren pline cu cereale sunt blocate în vestul Ucrainei, în vecinătate de principalul punct de tranzit feroviar de la frontiera cu Polonia, fără a putea să-şi deplasa încărcătura peste graniță, potrivit Reuters.
Uleiuri vegetale, minereu de fier, metale, produse chimice şi cărbune sunt doar o parte dintre cele 24.190 de vagoane de tren încărcate cu aceste mărfuri destinate exportului.
Adjunctul directorului comercial de la Ukrzaliznytsia, Valerii Tkachov, transmite că 10.320 de vagoane de marfă, adică aproape jumătate din total, aşteaptă la un nod de cale ferată din apropiere de satul Izov, principalul punct de tranzit feroviar de la graniţa Ucrainei cu Polonia.
Printre probleme se numără și volumul mare de mărfuri care trebuie să găsească o rută alternativă de transport, ceea ce generează lipsuri de vagoane de marfă şi personal, potrivit surselor din industria de transport. Aceste dificultăţi sunt agravate de probleme logistice, precum diferenţa de ecartament între căile ferate din Ucraina şi cele din ţările vecine, cum este Polonia, o moştenire din perioada fostei URSS.
Înainte ca Vladimir Putin să declanșeze războiul, Ucraina era unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de cereale și livra 98% din cereale via Marea Neagră. Chiar dacă vestul Ucrainei nu a fost afectat de război în aceeaşi măsură ca estul ţării, au avut loc atacuri cu rachetă în apropiere de Liov, inclusiv asupra unor facilităţi petroliere, iar securitatea în zona de graniţă a fost înăsprită.
Ucraina a informat că exporturile sale de cereale au scăzut luna trecută la o zecime faţă de cifra din luna martie 2021, în contextul închiderii porturilor, afecând populaţia din mai multe ţări.
„Sute de milioane de persoane din întreaga lume nu vor primi alimente dacă blocada Rusiei asupra porturilor Ucrainei nu va fi ridicată în viitorul apropiat”, a transmis Ministerul ucrainean al Agriculturii.
Pentru că distanța căilor ferate din Ucraina est de aproximativ 1,5 metri, cu 10 centimetri mai mare decât în Europa, personalul căilor ferate trebuie să ridice vagoanele şi să înlocuiască şasiurile cu unele potrivite pentru căile ferate din Polonia, a spus Valerii Tkachov.
O soluţie alternativă este golirea cerealelor din vagoanele ucrainene şi punerea în vagoanele poloneze, o procedură care poate dura până la 30 de minute pentru fiecare vagon.
„Lucrăm la urgentarea procedurilor … reducând numărul şi durata inspecţiilor vagoanelor şi procedurile birocratice”, a spus Valerii Tkachov.