Mii de persoane au ieșit în stradă în Georgia din cauza deciziei de amânare a negocierilor pentru aderarea la UE. Forțele de ordine au răspuns violent

Publicat: 29 11. 2024, 07:49
Foto: Hepta - Abaca Press / AA/ABACA

Forțele de ordine din Georgia a folosit gaze lacrimogene în noaptea de joi spre vineri pentru a dispersa manifestanţii care protestau împotriva deciziei guvernului de a amâna negocierile de aderare la Uniunea Europeană până în 2028, transmite Reuters.

Relaţiile Georgiei cu UE s-au deteriorat puternic în ultimele luni

Autorităţile au cerut protestatarilor să părăsească zona, intervenind cu tunuri cu apă, spray-uri cu piper şi gaze lacrimogene, în timp ce unii tineri mascaţi încercau să forţeze intrarea în Parlament.

Protestatarii au ripostat aruncând artificii spre forţele de ordine, strigând sloganuri precum „Ruşilor” şi „Sclavilor!”.Potrivit Reuters, Ministerul de Interne al ţării a declarat că trei agenţi de poliţie au fost răniţi.

Mii de persoane s-au adunat în capitala Tbilisi şi în alte oraşe georgiene după ce premierul Irakli Kobahidze a anunţat decizia amânării negocierilor cu UE, pe fondul crizei post-electorale.

Preşedinta Salome Zourabichvili şi experţii juridici pun la îndoială legitimitatea parlamentului şi a guvernului nou ales în urma alegerilor legislative din octombrie la care opoziţia a acuzat fraude.

Guvernul de la Tbisili a anunţat că va suspenda negocierile pentru aderarea ţării la Uniunea Europeană şi va refuza subvenţiile bugetare europene până în 2028.

Relaţiile Georgiei cu UE s-au deteriorat puternic în ultimele luni, deoarece Bruxelles-ul a susţinut că guvernul a recurs la măsuri autoritare şi a adoptat poziţii pro-ruse.

Mii de protestatari pro-UE blocaseră joi seara străzile din capitală înainte de începerea încăierărilor. Preşedinta ţării, ale cărei puteri sunt limitate, a acuzat guvernul că a declarat „război” propriului popor şi a criticat poliţia antirevoltă, întrebând dacă aceasta serveşte Georgia sau Rusia.