Hotărârea Consiliului de Stat va fi pusă în aplicare doar după ce vor fi luate măsurile necesare pentru a asigura un protocol care să elimine riscurile.
În Grecia s-au înregistrat peste 5,3 milioane de cazuri COVID-19 care au dus la peste 34.000 de decese, conform bilanţului Ministerului Sănătăţii.
Medicii italieni care au refuzat vaccinarea se pot întoarce la muncă
O decizie similară a fost adoptată și în Italia, săptămâne trecută, conform publicației din diaspora: și aici, personalul sanitar italian suspendat din cauza refuzului de a fi vaccinat împotriva Covid-19 se poate întoarce la locurile de muncă.
Italia a fost prima țară din Europa care a impus obligativitatea vaccinării personalului medical; în 2021 a decis ca personalul medical să se vaccineze, să fie transferat pe alte posturi sau suspendat fără plată.
Măsura extremă trebuia să expire în decembrie, dar a fost devansată pentru marți din cauza „lipsei de personal medical și sanitar”, a declarat ministrul Sănătății, Orazio Schillaci.
Oficialul a anunțat recent planul de revenire la normalitate, într-o declarație în care a spus că datele arată că impactul virusului asupra spitalelor „este acum limitat” iar cei care refuză vaccinarea vor fi „reintegrați” în forța de muncă înainte ca regula să expire la sfârșitul acestui an.
Italia a înregistrat aproape 180.000 de decese din cauza Covid.
Meloni: victorie pentru antivacciniști
Premierul Meloni a apreciat această măsură, criticată de stânga, ca fiind atât o victorie pentru cei care militează împotriva vaccinării dar și pentru sistemul medical întrucât 4.000 de lucrători din domeniul sănătății se pot întoarce să îngrijească bolnavii.
Printre cei care au refuzat vaccinarea sunt 1.579 doctori, conform înregistrărilor de la sfârșitul lunii octombrie, reprezentând 0,3% din numărul celor înregistrați la Federația Națională a Ordinelor Medicilor, Chirurgilor și Dentiștilor din Italia (Fnomceo) – menționează Știri Diaspora.