Mici retrași de la vânzare în Germania. Riscuri pentru sănătatea cumpărătorilor (VIDEO)
Avertisment în Germania cu privire la un sortiment de mici comercializat în întreaga țară! Cotidianul german Bild vorbește despre carne alterată, pe fondul contaminării crescute cu germeni, și avertizează asupra consumului la nivel național, a relatat Dan Gabor, duminică, la Știrile B1 TV.
Un producător german a retras micii de la vânzare
Un producător german i-a avertizat pe cumpărători că produsele congelate din categoria mici 900 g, care au termen de valabilitate 16 martie 2025, nu trebuie consumate.
Conform testelor efectuate, încărcătura microbiană ridicată aduce riscuri asupra sănătății.
Produsul a fost comercializat în toate landurile germane, în cadrul unui cunoscut lanț de supermarketuri, care are aproximativ 400 de sucursale.