Michelle și Barack Obama, mesaje emoționante pentru absolvenți. „Protestele din SUA sunt rezultatul a decenii de frustrare din cauza tratamentului inegal” / „Furia poate deveni o forță pozitivă” (VIDEO)

Michelle și Barack Obama, mesaje emoționante pentru absolvenți. „Protestele din SUA sunt rezultatul a decenii de frustrare din cauza tratamentului inegal” / „Furia poate deveni o forță pozitivă” (VIDEO)
Captură Video

Michelle și Barack Obama au susținut discursuri la Dear Class of 2020, cel mai mare banchet de absolvire organizat vreodată online, în care le-au vorbit tinerilor absolvenți despre situația dificilă în care se găsesc Statele Unite în ultima perioadă, atât din cauza epidemiei de coronavirus, cât și din cauza rasismului. Fosta Primă Doamnă a ținut să le transmită tinerilor că este normal să fie furioși văzând inegalitățile din societatea americană, dar ar trebui să-și canalizeze această stare pentru a declanșa o schimbare pozitivă în societate. La rândul său, fostul președinte i-a compătimit pe absolvenți pentru perioadă tumultoasă prin care sunt nevoiți să treacă și a declarat că protestele din ultimele două săptămâni nu sunt doar rezultatul uciderii lui George Floyd în timpul intervenției Poliției, ci rezultatul a zeci de ani de inegalitate socială, discriminare și nedreptate.

Michelle Obama, discurs în fața absolvenților: Furia e o forță puternică, dar poate fi utilă dacă este canalizată spre schimbarea în bine a societății

Michelle Obama le-a transmis tinerilor americani, în cadrul celui mai mare banchet de absolvire organizat vreodată online, că ar trebui să-și folosească furia, declanșată de rasism și de brutalitatea poliției, spre a produce schimbări pozitive în societate. Michelle și Barack Obama au organizat trei ceremonii online de absolvire, în mai și iunie, reuniunile față în față fiind interzise din cauza epidemiei de coronavirus. Fosta Primă Doamnă a insistat că a remarcat tensiunea în societatea americană, generată de uciderea lui George Floyd în timpul unei intervenții a Poliției, dar consideră că oamenii ar trebui să folosească toată această furie pentru a se pronunța răspicat împotriva nedreptății.

„Furia e o forță puternică și poate fi utilă. De una singură, ea doar va eroda, va distruge și genera haosul din interior, spre exterior. În schimb, dacă furia este focusată, când este canalizată spre ceva mai mult, atunci asta poate schimba efectiv istoria”, a afirmat Michelle Obama, în timpul ceremoniei online de absolvire.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Fosta Primă Doamnă le-a mai spus tinerilor că tensiunile sociale actuale sunt rezultatul direct a „decenii de prejudicăți și inegalități la care nu s-a găsit nicio rezolvare”.

„Prea mulți oameni din țara aceasta, oricât de mult ar munci, dau piept cu bariere structurale care le fac parcursul și mai dificil. Uneori e pur și simplu imposibil să avansezi”, a mai spus Michelle Obama, citată de Business Insider.

Apoi aceasta i-a încurajat pe absolvenți să meargă să voteze la viitoarele alegeri prezidențiale, care se vor desfășura chiar în acest an. Cel mai probabil, va fi o bătălie între republicanul Donald Trump și democratul Joe Biden.

Barack Obama, despre protestele din SUA: Sunt mai mult decât rezultatul uciderii lui George Floyd

La rândul său, fostul președinte Barack Obama i-a compătimit pe tineri și le-a vorbit despre inechitățile din societate care, mocnind de zeci de ani, au declanșat acum proteste de amploare.

„Absolvirea e o mare realizare în orice circumstanțe, iar a voastră vine într-un moment în care lumea e întoarsă cu susul în jos de o pandemie globală și de o țară măturată de proteste. Cu greu îmi pot imagina cât de debusolante au fost aceste ultime luni pentru voi”, le-a spus Barack Obama absolvenților, potrivit deadline.com.

El i-a sfătuit apoi să îmbrățișeze valori precum „responsabilitatea, corectitudinea, generozitatea și respectul față de ceilalți”, astfel încât să devină „parte din soluție, nu din problemă”.

Obama nu a pronunțat deloc numele lui Donald Trump, cel care i-a urmat la Casa Albă, dar nu a lăsat nicio urmă de îndoială că pe el îl învinovățește pentru divizarea din societatea americană.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

„Democrația nu înseamnă să te bazezi pe un lider carismatic ce produce schimbări de la nivel înalt. Democrația e despre a găsi speranța în noi înșine și despre a o declanșa în ceilalți. Mai ales în timpuri ca acestea. Ceea ce ne-au arătat aceste ultime săptămâni este că provocările pe care le înfruntăm sunt mai mult decât un virus și că vechiul ”normal” nu era suficient de bun.

În multe feluri, pandemia a pus reflectorul pe probleme care se tot adâncesc de mult timp, fie că e vorba de inegalitate economică, lipsa asistenței medicale de bază pentru milioane de oameni, flagelul bigotismului și sexismului sau diviziunile și disfuncționalitățile care macină sistemul nostru politic.

Similar, protestele generate de uciderea lui George Floyd, Breonnei Taylor, Ahmaud Arbery sau a Ninei Pop nu sunt o reacție la aceste tragedii punctuale, așa sfâșietoare cum sunt ele. Aceste proteste sunt o reacție la deceniile de angoasă și frustrare în fața tratamentului inegal, în fața eșecului în a reforma practicile poliției și sistemului de justiție în general”, a mai susținut fostul președinte american, în fața absolvenților.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)