Michelle Obama va juca în serialul de televiziune american "Nashville"
Michelle Obama, soţia preşedintelui american Barack Obama, va juca în următorul episod al serialului american „Nashville”, produs de postul de televiziune ABC.
Prima doamnă a SUA va avea o apariţie specială alături de actriţa Connie Britton, care interpretează rolul unei foste cântăreţe de muzică country, Rayna James, în vârstă de 40 de ani.
Rayna încearcă să reintre în atenţia publicului şi să îşi recâştige faima din tinereţe, scrie contactmusic.com.
În episodul în care apare prima doamnă a Statelor Unite ale Americii, Rayna James o convinge pe aceasta să găzduiască un concert caritabil la Fort Campbell, după ce se află că personajul Luke a fost rănit în Afganistan.
Michelle Obama a mai avut o apariţie specială în sezonul final al serialului TV „Parks and Recreation”, produs de NBC.