Mexic, din nou în alertă de mediu, pentru a doua oară într-o lună: Traficul rutier a fost redus
Autoritățile mexicane au aplicat marți măsuri de urgență de mediu pentru a doua oară într-o lună. În urma acestora, a fost interzisă circulația unui procent de 40 la sută dintre autovehicule. Această operațiune a costat peste 300 de milioane de dolari, a informat Camera de Comerț, potrivit phys.org.
Concentrația mare de ozon din această metropolă de 21 de milioane de locuitori, în care circulă 5,5 milioane de vehicule, a determinat autoritățile locale să activeze faza întâi a unui plan de urgență de mediu pentru prima dată în ultimii 13 ani.
Cu toate acestea, traficul a fost limitat timp de patru zile, dar va fi în vigoare până la 30 iunie un program care interzice circulația unui procent de 20 la sută dintre autovehicule, lansat la 5 aprilie.
Mai mult, acestea măsuri reprezintă un cost financiar pentru locuitori și întreprinderi, care a fost estimat la 308 milioane de dolari.
Comercianții au cerut autorităților să extindă opțiunile de transport public, care sunt pentru moment insuficiente.