Mesajul unul medic ucrainean către Trump. „Fiecare dintre înțelegerile tale miros a cadavre”

Mesajul unul medic ucrainean către Trump. „Fiecare dintre înțelegerile tale miros a cadavre”
Sursa foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Un medic ucrainean a scris un mesaj către Donald Trump în care explică motivele pentru care Ucraina nu ar trebui să renunțe la niciun teritoriu în schimbul păcii.

„Planul tău nu este pacea”

Doctorul ucrainean a criticat ideea negocierilor care ar implica cedarea de teritorii și evidențiază suferința cauzată de invazia rusă, precum copiii mutilați, femei violate, orașe distruse și crime de război, conform Adevărul.

„Vreți să vorbim despre „acorduri de pace”, domnule Trump? Atunci ascultă-mă pe mine, un doctor care pune în fiecare zi trupurile sfâșiate ale copiilor pe masa de operație! Care le taie fragmente din creier cu un bisturiu, care șterge sângele din ochii mamelor care au pierdut totul. Vorbești despre „renunțarea la teritorii”? Îți arăt teritoriile: acestea sunt bucăți de mușchi pe asfaltul din apropiere de Mariupol. Și cărucioare pentru copii strivite de tancurile rusești în Bucea. Acestea sunt săli de clasă arse din Cernihiv, unde copiii au reușit să scrie „AJUTOR” cu cretă pe tablă înainte de a fi uciși. Îndrăznești să ne acuzi? Suntem noi de vină pentru faptul că rușii violează femei în subsoluri? Pentru că ucid prizonieri împușcându-i în ceafă? Pentru împrăștierea bombelor cu dispersie de-a lungul coridoarelor de evacuare civilă?”, spune medicul în postarea de pe rețelele de socializare.

Medicul îi spune lui Trump că prin pozițiile sale de negociere față de Rusia devine un complice la genocid. Mai mult, vede logica președintelui american ca cea a unui violator, după ce a spus că este vina Ucrainei „că nu s-a supus”.

„Planul tău nu este pacea. Este eutanasie pentru Ucraina. Propui ridicarea sancțiunilor? Adică dai Rusiei bani pentru tancuri noi. Tehnologie occidentală pentru dronele ei kamikaze. Vrei să o aduci înapoi în G7? De parcă nu ne bombardează benzinăriile și centralele electrice ca să înghețăm iarna. Nu răpește copii ucraineni. Nu ne distruge muzeele, bisericile, teatrele – tot ceea ce ne face să fim un popor. Întrebi de ce nu facem concesii? Pentru că fiecare dintre „înțelegerile” tale miros a cadavre. Vrei să renunțăm la și mai multe teritorii? Pentru ca milioane de ucraineni să trăiască sub mitralierele rusești? Pentru ca colegii mei medici să se ascundă din nou în adăposturile anti-bombe când Putin va rupe și această înțelegere?”, a mai transmis medicul ucrainean.

Critici aduse măsurilor lui Trump

Acesta spune că este absurd ca Ucraina să cedeze în fața agresiunii ruse pentru că orice concedie făcută în trecut a dus la și mai multe crime și distrugeri.

„Ai spus că războiul ar fi putut fi oprit fără victime. Este o minciună. Războiul nu a început în 2022. A început când Rusia a anexat Crimeea, iar lumea a tăcut. Când primele cadavre cu mâinile legate la spate au dispărut în Donbas. Crezi că dacă ne predăm acum se va termina? Nu. Putin se va întoarce, mai târziu. Iar atunci îl vei scuza din nou: „O, doar restaurează imperiul, e un geniu!”, a adăugat medicul.

Doctorul critică și măsurile luate de Trump până acum legate de războiul din Ucraina care arată complicitatea la genocid, din punctul de vedere al medicului ucrainean.

„Am cerut arme – le-ai dat prea târziu. Am cerut sancțiuni – le-ai relaxat. Dar acum vrei să devii complice la genocid. Pentru că atunci când ridici sancțiunile, când recunoști ocupația – îi dai Rusiei o licență pentru a ucide. Fiecare dolar pe care îl primește Putin va deveni un glonț în corpul pacienților mei. Fiecare compromis pe care îl faci este un nou cadavru. Sunt doctor. Am jurat să salvez vieți. Iar tu, domnule Trump, juri să le iei”, încheie medicul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`