Abdullah Kurdi, tatăl băiețelului de 3 ani care a fost găsit mort pe țărmul Greciei când voia să traverseze Marea Mediterană împreună cu familia sa, a trimis un mesaj emoționant în care solicită înțelegere și compasiune pentru toți cei care au fost prinși în conflictul sirian, informează Mediafax.
Aproximativ 4 milioane de oameni au avut probleme din cauza conflictelor din Siria, în timp ce o parte dintre aceștia au fost nevoiți să-și părăsească locuințele în dorința unei vieți mai bune în Europa.
Din nefericire, mulți dintre refugiați și-au pierdut viața în drumul lor spre Europa, iar unul dintre aceste cazuri este și cel al copilului de 3 ani.
Tatăl băiețelului a transmis cu prilejul Crăciunului un mesaj emoționant tuturor europenilor cu privire la situația imigranților.
„Noi am plecat din Siria din cauza războiului căci ne este teamă pentru copiii noştri, pentru onoarea noastră. Acolo au loc detonări, explozii, la care se adaugă cei din Statul Islamic. Am vrut să mergem cu un vas până în Grecia şi de acolo să ajungem în Germania sau Suedia”, a spus bărbatul sirian.
„Fiul meu Galeb, soţia mea Rehanna şi celălalt fiu al meu, Allan s-au înecat. Mă bucur doar că am reuşit să-i îngrop acasă. Vreau să ajut copiii pentru că ei nu ştiu nimic despre viaţă cu excepţia râsetelor şi a jocurilor, aşa că este o problemă atunci când nu avem grijă de ei. Mesajul meu pentru toată lumea este să-şi deschidă uşa pentru sirieni. Cand cineva iti inchide usa in fata, e greu sa mergi mai departe”, a explicat refugiatul din Siria în mesajul său.
„În acest moment al anului vreau să vă rog să vă gândiţi la durerea părinţilor şi a copiilor ce caută pace şi linişte. Tot ce vă cer este puţină simpatie din partea voastră… Să sperăm că anul următor războiul din Siria va înceta şi pacea va reveni în acel loc”, a spus Abdullah Kurdi în încheierea mesajului video.
Peste 250.000 de oameni și-au pierdut viața în urma conflictului sirian ce a izbucnit în martie 2011.
#DIRECT_ONE_m519zh#