Merkel discută cu liderii landurilor despre noi restricții după o creștere record a numărului de cazuri COVID

Merkel discută cu liderii landurilor despre noi restricții după o creștere record a numărului de cazuri COVID
Foto: Hepta.ro / DPA Images / Tobias Schwarz

Angela Merkel și succesorul ei la conducerea guvernului german, Olaf Scholz, are marți o discuție de urgență cu liderii landurilor germane despre o eventuală înăsprire a restricţiilor menite să stăvilească resurgenţa virulentă a Covid-19, informează luni agenția France Presse.

Noi restricții în Germania

Germania înregistrează în fiecare zi noi recorduri de contaminări, notează Agerpres. Incidenţa pe şapte zile a urcat luni în Germania la 452,4 la 100.000 de locuitori, cel mai mare nivel de la începutul pandemiei.

Angela Merkel şi aliaţii săi conservatori, dar şi numeroşi virusologi au apreciat în mod public drept „insuficiente” măsurile în vigoare pentru contracararea celui de-al patrulea val al epidemiei.

„Fiecare zi contează”, a adeclarat joi Angela Merkel, atenţionându-l pe succesorul său Scholz, care va prelua în decembrie conducerea unei inedite coaliţii tripartite, că sunt necesare restricţii suplimentare.

Tot mai multe țări declară primele cazuri de infectări cu noua variantă

Tot mai multe țări își declară cazurile de persoane infectate cu noua variantă. Astăzi, Canada și Scotia au declarat că au depistat noua tulpină la mai mulți cetățeni detectați pozitiv.

Până acum, noua tulpină a fost detectată în: Africa de Sud, Botswana, Belgia, Hong Kong, Israel, Regatul Unit, Olanda, Germania, Republica Cehă, Austria, Danemarca, Australia, Italia, Canada, Franța.

Autoritățile germane au depistat două cazuri de infectare cu varianta Omicron la Munchen. Tulpina sud-africană a fost detectată și în Italia, la o persoană care sosise din Mozambic.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota
20:33 - Nicolae Ciucă: „Viziunea mea de președinte cuprinde o nouă viziune cu privire la mediul rural”. Care sunt obiectivele pentru următorii ani: „Toate gospodăriile să aibă acces la apă până în anul 2028” (VIDEO)
20:05 - Rareş Bogdan: „Ciucă, în mod normal, azi, dacă ţara asta ar funcţiona cum trebuie şi dacă oamenii ar fi informaţi şi nu s-ar lăsa manipulaţi, ar fi la scorul pe care îl va avea în turul 2, adică peste 65%” (VIDEO)