Mercenarii Wagner susțin că așteaptă „ordinul de a lua cu asalt Kievul”

Publicat: 17 08. 2023, 08:47
Foto: Hepta.ro / Sputnik / Viktor Antonyuk

Bluf sau nu? Luptătorii Wagner din Rusia susțin pe Telegram că se pregătesc să ia cu asalt capitala Ucrainei, relatează publicația belgiană Le Libre.

Mercenarii Wagner din Rusia susțin că așteaptă „ordinul de a lua cu asalt Kievul”

„Salutări din Siberia. Exersăm vânătoarea cât suntem în vacanță. Așteptăm ordinul de a lua cu asalt Kievul”, scrie sub una dintre fotografiile postate miercuri pe Telegram. În imagini apare un luptător Wagner cu pușcă de asalt și un steag al grupării.

Institutul pentru Studiul Războiului, un think tank din SUA, scria săptămâna trecută că trupele Wagner care au fost trimise în Belarus după tentativa de rebeliune a lui Evgheni Prigojin se pregătesc să revină în Rusia. Până în acest moment nu a fost observată nicio mișcare în acest sens, însă unul dintre principalii comandanți ai grupării, supranumit „Lotus” (pe numele său real Anton Yelizarov), susține că luptătorii prezenți în Rusia sunt în vacanță, la ordinul lui Prigojin, și se vor întoarce apoi în Belarus.

Aceste mesaje enigmatice ar putea face parte din strategia de comunicare a Grupului Wagner, în încercarea de a sădi neîncredere. Prin crearea de frică, gruparea pune presiune pe cele două tabere beligerante din Ucraina și nu numai.

Practic, un astfel de mesaj poate alerta șase țări în același timp: Polonia și Lituania, care se tem că mercenarii Wagner le vor trece frontiera; Ucraina, care se teme de un eventual atac dinspre nord; opoziția belarusă, care se teme că Aleksandr Lukașenko folosește gruparea pentru a reprima în continuare orice fel de protest; Franța și SUA, care sunt îngrijorate de extinderea influenței Wagner în Africa.

Discursul alimentează și ipoteza unei „maskirovka”, o înșelătorie militară, ceea ce ar însemna că rebeliunea Wagner din iunie a fost doar o înscenare – o ipoteză, totuși, destul de puțin probabilă.