Forțele Speciale ale SUA au dezvăluit detalii despre bătălia împotriva PMC Wagner, lângă Hasham, Siria, în 2018, unde rușii au suferit o „înfrângere epică”.
Grupul Wagner a confiscat o parte din zăcămintele de petrol și gaze din Siria pentru a le proteja pentru guvernul Assad și războiul împotriva propriei populații.
Mercenarii ruși câștigau o parte din veniturile din producție, potrivit oficialilor de informații americani.
Însă nu le ajungea. De aceea, au plănuit să pună mâna pe rafinăria de petrol Conoco după ce intrau în provincia Deir al-Zour, aflată sub controlul forțelor kurde de la SDF, aliații americanilor.
Provincia Deir al-Zour, bogată în petrol, se învecina cu Irakul. Râul Eufrat a împărțit facțiunile aflate în conflict, astfel că Rusia era pe o parte a fluviului, iar Statele Unite – și ISIS – pe cealaltă parte, așa cum conveniseră președintele american Barack Obama și omologul său rus, Vladimir Putin.
Însă, rușii nu aveau de gând să respecte înțelegerea. Astfel, în noaptea de 7 spre 8 februarie 2018, una dintre puținele ciocniri directe dintre americani și ruși a avut loc în cadrul bătăliei pentru rafinăria de gaze Conoco de pe malul estic al râului Eufrat.
Mai multe detalii, pe newsweek.ro.