Menajera unui hotel de pe litoral a fost bătută crunt de un suedez. Cum s-a apărat bărbatul în fața judecătorului

Publicat: 23 06. 2017, 22:54
Foto: stirileprotv.ro

Un turist suedez a fost arestat în Bulgaria, după ce a bătut menajera unui hotel de pe litoralul Mării Negre. El a susținut că a fost beat și nu-și aduce aminte ce a făcut.

Totul s-a petrecut într-un hotel din stațiunea bulgară Sunny Beach. Individul a fost surprins pe camere în timp ce mergea pe un coridor. La un moment dat, o vede pe menajeră, începe să discute cu ea și când aceasta se apleacă să curețe podeaua, el îi dă un picior în față. Victima se izbește apoi cu capul de fotoliu și rămâne la pământ.

Femeia a ajuns la spital și a primit îngrijiri medicale, dar încă nu și-a revenit din șoc.

”Sunt multumita ca a fost arestat si va fi judecat. Inca nu-mi dau seama cum a putut sa ma loveasca asa, de parca dadea cu piciorul intr-o minge de fotbal”, a susținut victima, citată de stirileprotv.ro.

Deși suedezul a susținut că era beat și nu-și aduce aminte ce a făcut, judecătorul a numit acțiunile sale "deliberate si huliganice, intr-o totala lipsa de consideratie pentru un alt om".