Membrii unor partide politice anti-islam din Australia au ieșit pe străzi după instituirea unui partid al musulmanilor

Publicat: 18 11. 2015, 12:36
Foto: timesofisrael.com

Kim Vuga, fondatoarea partidului „Iubește Australia sau părăsește partidul” s-a anunțat total împotriva formării „Partidului Musulman al Australiei”, pe motiv că ar duce la o fragmentare și mai mare a populației, transmite ibtimes.com.

„Deja avem o națiune divizată, fragmentată. Nu am rezolvat în problemele musulmanilor. Diferențele culturale sunt mari și trebuie să rezolvăm probleme care sunt deja aici, înainte de a primi mai mulți (refugiați și imigranți musulmari-n.red.). Va fi interesant să vedem cererile lor politice, dar formarea unui partid al lor nu va duce decât la o mai mare separare rasială”, a transmis Vuga.

Diaa Mohammed, cel care a făcut partidul musulman i-a replicat acesteia, spunând că va reprezenta musulmanii din Australia și că la următoarele alegeri, va încerca să retrocedeze locuri în senat.

Potrivit cererilor partidului, mai multe persoane din cadrul partidului vor candida la următoarele alegeri federale, aceștia încercând să ocupe mai multe locuri în senat.

„Sunt multe partide care se opun islamului și musulmanilor, dar până acum, musulmanii nu au avut nicio reprezentare oficială în scena politică”, a spus Mohammed.

Reprezentanții mai multor tabere politice declarate anti-islam au spus că gruparea musulmanilor este formată corect, nu este ilegală. Ralf Schumann, membru al Alianței Australiene pentru Libertate a spus că nu este împotriva musulmanilor, ci critică unele acțiuni ale islamului.