Externe - 27 oct, 10:41
Membrii noului Guvern al Egiptului, format după înlăturarea de către armată a preşedintelui islamist Mohemed Morsi, au depus jurământul marţi după-amiază, anunţă Televiziunea publică egipteană, citată de AFP.
Depunerea jurământului are loc în prezenţa preşedintelui interimar al ţării, Adly Mansour, şi a premierului Hazem Beblawi.
Egiptul traversează o perioadă de criză care a atins punctul culminant pe 3 iulie, când armata l-a demis pe preşedintele islamist Mohamed Morsi, în ceea ce mulţi analişti consideră a fi o lovitură de stat militară. În prezent, preşedinte interimar al Egiptului este Adly Mansour, şeful Curţii Constituţionale.