Melania Trump nu se va întâlni cu Jill Biden la Casa Albă. Care este motivul

Publicat: 13 11. 2024, 12:37
sursă foto: Hepta

Melania Trump va prelua pentru a doua oară rolul de prima doamnă, după victoria lui Donald Trump în cursa pentru Casa Albă. Republicanul se va întâlni cu preșdintele în funcție Joe Biden, care s-a angajat să asigure un transfer de putere „pașnic și ordonat”.

De ce nu va putea Melania Trump să se întâlnească cu Jill Biden

Conform unor surse citate de CNN, Melania Trump nu se va putea întâlni cu Jill Biden deoarece agenda nu îi permite. În această perioadă, viitoarea primă doamnă își va promova cartea sa memorială, pe care a lansat-o recent, conform observatornews.ro.

Anumiți membri ai echipei viitorului președinte au insistat ca Melania Trump să accepte invitația lui Jill Biden. Cu toate acestea, viitoarea primă doamnă, care și-a petrecut primii patru ani redefinind rolul și așteptările legate de această funcție simbolică, arată că dorește și mai multă independență în acest rol.

În afară de situația din 2020, în care republicanii nu au respectat tradiția, obiceiul impune ca prima doamnă în funcție să o găzduiască pe prima doamnă nou-venită la Casa Albă. În 2016, prima doamnă de atunci, Michelle Obama, a găzduit-o pe Melania Trump la ceai în Salonul Galben al Casei Albe și i-a făcut un tur al reședinței private.

Pe cine a numit până acum Donald Trump în administrație

Președintele ales al Statelor Unite are la dispoziție 70 de zile pentru a își înființa echipa guvernamentală.

Joi, republicanul a făcut prima numire importantă: Susie Wiles, coordonatoarea campaniei sale, va deveni șefa de cabinet. Marți, el l-a numit pe Pete Hegseth, jurnalist la Fox News cu experiență militară, drept șef al Pentagonului. Hegseth împărtășește viziunea lui Trump privind abordarea față de „generalii woke” din armata SUA.

Totodată, Trump l-a desemnat ca șef al CIA pe fostul său director național al informațiilor, John Ratcliffe. În plus, a anunțat că Elon Musk și Vivek Ramaswamy vor conduce un nou „Departament al eficienței guvernamentale” în a doua sa administrație.