„Megaincendiu” în California. Un bărbat a aruncat o mașină în flăcări într-o râpă. Peste 3.500 de persoane au fost evacuate (VIDEO)

Publicat: 26 07. 2024, 10:57
Sursa foto: Freepik

Un „megaincendiu” a izbucnit în California, iar pompierii depun eforturi considerabile pentru a-l lichida. Acesta este un incendiu de origine criminală care a dus la evacuarea a peste 3.500 de persoane și se răspândește rapid, scrie AFP.

Un bărbat a provocat un „megaincendiu” în California, după ce a aruncat o mașină în flăcări într-o râpă

„Incendiul din Parc” a izbucnit miercuri după-amiază în nordul „Statului de Aur”, în ultima zi a unui nou val de căldură care a afectat regiunea. În 24 de ore, incendiul a afectat peste 500 de kilometri pătrați de vegetație, ajungând astfel la stadiul de „megaincendiu”.

„Peste 3.500 de persoane” au fost evacuate, se arată într-un comunicat al guvernatorului Californiei Gavin Newsom. Orașul Chico, aflat la trei ore de mers cu mașina de San Francisco, este printre cele mai amenințate zone.

Incendiul s-a dovedit a fi unul de origine criminală: un suspect a fost arestat joi dimineaţa şi plasat în arest preventiv, potrivit procurorului local, scrie Agerpres.

Parchetul a explicat într-un comunicat că suspectul în vârstă de 42 de ani „a fost văzut împingând o mașină în flăcări într-o râpă”.

„Maşina s-a rostogolit pe un terasament de aproximativ 60 de metri şi a ars complet, răspândind flăcările care au provocat incendiul”, notează sursa citată.

Peste 1.150 de pompieri sunt mobilizaţi pentru stingerea acestui incendiu.

În prezent, incendiul este limitat în proporție de 3%, informează agenția CalFire.