Medicii și infirmierii din Croația au intrat în grevă: Protestează față de tăierile salariale
Medicii și infirmierii din mai multe spitale croate au intrat în grevă, miercuri, protestândfață de tăierile salariale impuse de guvern din cauza crizei economice, relatează AFP.
În jur de 46.000 de medici și infirmieri participă la această grevă, potrivit sindicatelor.
Sindicatele solicită restabilirea unor drepturi ale angajaţilor, mai ales privind remunerarea orelor suplimentare şi celor petrecute în centre de permanenţă, abrogate în iunie.
Este vorba despre o sumă totală de 110 milioane de euro pe an.
Ministrul croat al Sănătăţii, Rajko Ostojici, a declarat că nu poate da curs solicitărilor sindicatelor, deoarece deficitul bugetar a atins deja în august 3,8% din PIB.
Salariul mediu al medicilor croaţi este cu aproximativ 60% mai mare comparativ cu salariul mediu în ţară, care este de 721 de euro.
Personalul medical generalist şi serviciile de urgenţă nu au intrat în grevă.