Medicamente folosite în cazurile de HIV și SIDA, utilizate în tratamentul pacienților cu coronavirus: Când ar putea fi disponibil un vaccin 

Medicamente folosite în cazurile de HIV și SIDA, utilizate în tratamentul pacienților cu coronavirus: Când ar putea fi disponibil un vaccin 
Foto: pixabay.com

Două medicamente folosite deseori în cazurile de HIV și SIDA sunt utilizate și pentru tratarea pacienților cu coronavirus din Wuhan, au anunțat oficiali din cadrul Comisiei de Sănătate din China. Potrivit jurnaliștilor de la Bloomberg, este vorba despre Lopinavir și Ritonavir, medicamente pe care pacienții trebuie să le ia de două ori pe zi.

Între timp, specialiștii caută încă un tratament pentru virusul care a provocat cel puțin de decese în China. Asta în condițiile în care, în acest moment, nu există un tratament cunoscut pentru boala provocată de virus.

Potrivit directorului Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase din SUA, dr. Anthony Fauci, se lucrează la un vaccin împotriva noului coronavirus. Cu toate acesta, vor trece câteva luni până va începe prima etapă a studiilor clinice, vaccinul urmând a fi disponibil în mai mult de un an.

Peste 80 de oameni au murit și peste 2.700 au fost infectați în țara asiatică, informează AFP, citată de News.ro. Majoritatea celor afectați sunt oameni în vârstă și cu sănătate precară. Specialiștii se tem că virusul misterios este la fel de periculos precum Sindromul Respirator Acut Sever, cunoscut și sub numele de SARS, care a ucis aproape 800 de persoane în perioada 2002-2003.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`