Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a anunțat că în medie, numărul orelor remediale va fi de 5 pe săptămână, însă va fi decis cu exactitate d ecătre inspectoratele școlare și unitățile de învățământ. Mai mult decât atât, toți elevii care vor avea nevoie vor putea participa la acestea, după cum a precizat el.
Orele remediale vor fi dedicate atât elevilor care nu au putut avea situația încheiată la finalul primului semestru, ci și celor care au nevoie să aprofundeze materia. Mai mult decât atât, Sorin Cîmpeanu a ținut să explice și faptul că elevii care au înregistrat absențe, din motive de acees la internet și tehnologie vor putea participa la orele online.
Orele remediale vor fi dedicate tuturor elevilor car evor avea nevoie de recuperarea materiei, dar și pentru cei care nu au reușit să aibă situația școlară încheiată, la finalul primului semestru.
„Eligibilitatea acestor exerciţii financiare prin Programul POCU se referă la acţiuni remediale înţelese în sensul larg. Dacă un elev, din motive de dificultate acces, a înregistrat două absenţe, trei absenţe, patru absenţe, dificultate acces înseamnă dificultate mijloace electronice, dificultate acces Internet sau orice astfel de dificultate, pentru acel elev şi pentru acei profesori care au astfel de elevi programul va fi disponibil chiar dacă în cadrul orelor remediale se vor face probleme de olimpiadă, spre exemplu. Deci accesul va fi larg. Remedial într-un sens larg, deci nu numai pentru cei care sunt în riscul de a nu avea situaţia şcolară încheiată, ci şi pentru cei care au nevoie de recuperări de altă natură. Am dat acest exemplu intenţionat, inclusiv pentru cei mai buni profesori şi cei mai buni elevi”, a explicat ministrul Cîmpeanu, potrivit Agerpres.
Mai mult decât atât, vor exista și date și rapoarte privind numărul persoanelor care vor putea participa la orele remediale. Acestea se vor putea desfășura pe parcursul a maxim 16 săptămâni, pachetul mediu de ore săptămânale fiind de 5.
„Diferenţele în plus sau în minus faţă de 5 ore pe săptămână pot fi stabilite doar la nivelul şcolii, doar de către profesori, după o evaluare a stadiului în care se găsesc elevii, imediat după revenirea în şcoală, cât de mult au pierdut. Vor aprecia dacă este nevoie de 5 ore sau dacă este nevoie de mai multe sau mai puţine ore remediale. Ţine de managementul fiecărei şcoli, acea sumă globală primită de şcoală s-o repartizeze pentru a acoperi nevoia de ore remediale”, a mai declarat Sorin Cîmpeanu.