Media de stat din Coreea de Nord testează noi formate în televiziune și online. Cum arată transmisiunile în direct din regiunile devastate de taifunuri, o premieră pentru acestă țară (VIDEO)

Media de stat din Coreea de Nord testează noi formate în televiziune și online. Cum arată transmisiunile în direct din regiunile devastate de taifunuri, o premieră pentru acestă țară (VIDEO)

Două taifunuri au lovit Coreea de Nord la un interval de doar o săptămână. În acest timp, televiziunile de știri au semănat, în mod neobișnuit, cu cele internaționale, corespondenții stând în apă până la genunchi pentru a prezenta în timp real, chiar de la fața locului. Imaginile și relatările sunt cum nu se poate mai surprinzătoare, în condițiile în care posturile sunt controlate de stat, iar regimul Kim Jong-un e extrem de atent să portretizeze o imagine cât mai frumoasă a țării și să ascundă pe cât posibil elementele negative.

Premieră: Jurnaliștii nord-coreeni transmit în direct, din mijlocul inundațiilor

Analiști citați de Reuters susțin că imaginile și relatările de joi demonstrează încă o dată că uriașa mașinărie de propagandă a regimului nord-coreean începe să se schimbe sub presiunea competiției mediei internaționale care, ușor-ușor, pătrunde în această țară izolată.
Nord-coreenii au putut vedea la posturile TV imagini din zonele afectate de taifunuri, corespondenții prezentând situația așa cum e, chiar de la fața locului.

Sursă Video: Weather Report TV

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Relatările nu păreau deloc regizate, așa cum se întâmplă mai mereu la televiziunile nord-coreene. Într-una dintre acestea poate fi văzut un reporter vorbind în ploaie, în mijlocul inundațiilor, un bărbat încearcă de mai multe ori să-i dea o umbrelă, iar el refuză de fiecare dată.

„Televiziunea de stat KCTV a transmis suprinzător de rapid şi de onest. N-am mai văzut așa ceva până acum”, a declarat Martyn Williams, cercetător la 38 North, un think-tank cu sediul în Statele Unite, care monitorizează situația în Coreea de Nord.

În opinia sa, modul în care televiziunile au acoperit evenimentele e rezultatul apelului făcut săptămâna trecută de liderul Kim Jong-un pentru mai multe eforturi de prevenire a pagubelor provocate de uragane.

Williams a mai precizat că nivelul de cenzură în această țară este atât de ridicat, încâ e exclus ca reporterii să fi făcut astfel de relatări fără un acord de la nivel înalt.

„Pagubele provocate de dezastrele naturale au fost mereu un subiect sensibil pentru media de stat din Coreea de Nord, prin urmare prezentarea evenimentelor chiar din mijlocul inundațiilor nu era ceva la care ne puteam aștepta”, a declarat și Rachel Minyoung Lee, fost analist în cadrul guvernului american.

Două taifunuri au lovit Coreea de Nord la un interval de doar o săptămână

Încă de când Kim Jong-un a ajuns la conducerea Coreii de Nord, televiziunea a experimentat diverse formate. Au fost aduși tot mai mulți prezentatori tineri și s-a pus mai mult accent pe grafice.

„Kim Jong-un pare să fi realizat de mai demult că KCTV trebuie să țină pasul cu vremurile, pentru a putea concura cu media și conținutul de divertisment internațional, inclusiv cel sud-coreean”, a mai spus Lee.

Mașinăria de propagandă a Coreii de Nord, tot mai prezentă pe rețelele sociale

În ultimii ani, media nord-coreeană a început să se adreseze și publicului de peste hotare. De exemplu, a fost creat pe Twitter contul @ColdNoodleFan, care se descrie drept „anti-război, un avocat al păcii și al știrilor echidistante” despre Coreea de Nord. Când intri pe el, totuși, Twitter te anunță: „Atenție: acest cont e temporar restricționat. Vezi acest avertisment deoarece am remarcat o activitate neobișnuită la acest cont. Încă mai vrei să-l vezi?”.@ColdNoodleFan are aproape 9.000 de urmăritori, dar nu urmărește pe nimeni.

Potrivit lui Colin Zwirko, reporter la NK News, site american cu sediul la Seul, contul pare să aibă legătură cu grupul media Sogwang, controlat de statul nord-coreean. Uneori, aici apar informații înainte să ajungă pe canalele oficiale.

De asemenea, un canal YouTube cu numele “Echo of Truth” a adunat peste 29.000 de abonați și peste 1,5 milioane de vizualizări cu clipuri despre „viața de zi cu zi” din Coreea de Nord.

Pe acest canal se găsesc clipuri cu o pizzerie din Phenian, cu oameni care zâmbesc într-un parc de distracții, dar și videouri despre epidemia de coronavirus ori inundațiile din ultima vreme.

În ultimele luni, “Echo of Truth” a început să șteargă clipuri mai vechi cu foști lideri nord-coreeni, concentrându-se pe noul tip de conținut, care atrage mai mulți internauți.

„Scopul acestor inițiative este să invadeze social media cu mesaje pozitive despre Coreea de Nord sau cel puțin să-i facă pe oameni mai sceptici cu privire la informațiile pe care le află despre această țară din alte surse”, a mai explicat Zwirko.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:34 - Băsescu: AUR accentuează curentul antidemocratic, antieuropean, anti-NATO. Eu nu cred că ei fac o politică a Moscovei. Așa cred ei că e bine pentru țară, ei așa gândesc și asta e mult mai rău (VIDEO)
18:33 - Cristian Tudor Popescu a anunțat pe cine va vota la alegerile prezidențiale de duminică: „Sper să ajungă cât mai mulți la concluzia asta. Mi-am făcut propriile observații și măsurători pe internet și pe stradă”
18:16 - Elena Lasconi și George Simion, față în față la dezbaterea organizată de Micutzu. “Cel mai greu moment pe care l-am avut a fost atunci când am luat decizia să divorțez, să renunț la tot” / “Am avut mai multe momente de cumpănă” (VIDEO)
18:14 - Băsescu: Lasconi e singura șansă de a avea o opoziție reală la mastodontul PSD-PNL. Dacă nu va fi opoziție, vom ajunge rapid ca pe vremea lui Năstase. Deja suntem, încă nu se vede. Dar vom ajunge ca pe vremea lui Năstase (VIDEO)
17:43 - Blocaje în trafic, după prima zăpadă abundentă din an. Șoferii au stat ore întregi în coloane. Recomandările polițiștilor
17:40 - Curtea de Apel București menține controlul judiciar în cazul generalilor SRI Coldea și Dumbravă, dar le permite să iasă din țară. Ei nu pot părăsi, însă, spațiul UE. Decizia e definitivă
17:32 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. Ce au spus cei doi candidați la prezidențiale despre adopția de copii de către persoane de același sex și despre lupta împotriva drogurilor. Simion: “E un elefant mare în cameră și nu e Piedone” (VIDEO)
17:14 - Băsescu: Marele patriot de serviciu George Simion apare umăr la umăr cu Peiu. Petrișor Peiu a fost consilierul lui Năstase, când acesta a făcut privatizările alea iresponsabile. Și acum ne vorbește de patriotism… (VIDEO)
16:49 - Elena Lasconi, întrebată la dezbaterea electorală organizată de Micutzu, dacă va fi de acord cu noi taxe și impozite pentru a reduce deficitul bugetar: „Vă garantez pentru guvernul de dreapta că acest lucru nu se va întâmpla” (VIDEO)
16:47 - Băsescu, despre promisiunea lui Ciolacu de reindustrializare a României: Păi, cine a dezindustrializat-o? Nu Năstase și PSD? / Cei care pretind că ne-am dat petrolul și gazele ca șpagă ca să intrăm în UE sunt niște lichele! (VIDEO)