Kylian Mbappe, căpitanul naționalei de fotbal a Franței, a lansat un nou apel către francezi să respingă extremismul și să voteze corect și în număr mare în turul 2 al alegerilor legislative. El a calificat drept o catastrofă rezultatul bun obținut de partidul de extremă dreapta Rassemblement National (RN) în primul tur.
„Cred că, mai mult ca niciodată, trebuie să mergem la vot! E foarte urgent, nu ne putem lăsa țara în mâinile acestor oameni. E foarte urgent!
Am văzut rezultatele primului tur și sunt catastrofale. Sperăm că acest lucru se va schimba și că oamenii vor merge la vot și vor vota pentru tabăra corectă”, a declarat Mbappe, potrivit Reuters.
Afirmația a fost făcută în cadrul conferinței de presă premergătoare meciului cu Portugalia, din sferturile EURO 2024.
Înainte de primul tur al alegerilor legislative, Kylian Mbappe i-a îndemnat pe francezi să „voteze împotriva extremiștilor care vor să divizeze țara”.
La rândul său, Jules Kounde a numit RN „un partid fondat pe ură față de alții, pe dezinformare și care urmărește să discrimineze și să ne dezbine”.
Și Ibrahima Konate s-a declarat „îngrijorat” de situația din Franța, condamnând discriminarea musulmanilor și migranților: „Părinții mei au lucrat la curățenie, la salubrizare, cu un program imposibil… Când văd că nu punem în evidență acești oameni care și-au sacrificat sănătatea pentru Franța, mă întristez”.
Rassemblement National (RN), partidul lui Marine Le Pen, a obținut în primul tur un scor istoric. RN și aliații săi au câștigat peste 31% din voturi și le-au crescut speranțele să obțină o majoritate în parlament și să formeze noul guvern. Dar sondajele nu dau ca sigur că vor avea majoritatea absolută după al doilea tur, care va avea loc duminică.