Politicianul italian Matteo Salvini, preşedintele partidului Liga Nordului, a cerut castrarea chimică a unui român stabilit în Italia. Bărbatul respectiv a fost arestat sub acuzația că și-a violat fiica.
„Castrare Chimică. Și stop”, a scris Salvini pe Twitter, în românului acuzat de viol.
Castrazione chimica. E stop. pic.twitter.com/Shqe8hqqZc
— Matteo Salvini (@matteosalvinimi) January 12, 2022
Individul a fost arestat marți, în orașul Cerignola din sudul Italiei, după cum a anunțat presa locală.
Dosarul penal a fost deschis după ce autoritățile au fost anunțate că într-o cabană de la marginea orașului au loc abuzuri sexuale. Polițiștii au găsit o minoră însărcinată, iar ancheta de până acum a arătat că fata era violată de tatăl ei, un cetățean român.
Acum, bărbatul e arestat sub acuzațiile de violențe sexuale agravate și continuate și violență în familie.
În 2018, Matteo Salvini, atunci ministru de Interne în Italia, a cerut castrare chimică pentru un român care ar fi violat o barmaniță. Individul fusese arestat la Milano. El avea antecedente penale.
„Român de 34 de ani, cu antecedente, arestat la Milano pentru agresarea unei barmanițe în Piacenza. Pentru cei care comit astfel de infracțiuni, pedepsele trebuie executate doar în închisoare, fără posibilitatea de a le fi reduse și castrare chimică!” a scris Salvini, pe Twitter, la vremea aceea.