De teama unor noi atentate, organizatorii Maratonului de la Londra, care începe astăzi în capitala britanică, au sporit măsurile de securitate. Astfel, numărul poliţiştilor care asigură protecţia participanţilor dar şi a spectatorilor , a fost mărit cu aproape 50 la sută. Asta în condiţiile în care la maraton participă peste 36.000 de sportivi din toată lumea.
De altfel, la deschiderea competiţiei, a fost ţinut şi un moment de reculegere , în memoria victimelor de la Boston.
După incidentele din Boston, autorităţile londoneze au dispus ca mai multă poliţie să fie prezentă la Maratonul din Londra, pentru a garanta siguranţa participanţilor, dar şi a spectatorilor. La evenimentul din capitala Marii Britanii participă aproximativ 36.000 de competitori.
Numărul poliţiştilor a crescut astfel cu 40 la sută pentru a fi asigurată protecţia concurenţilor şi a spectatorilor. De altfel, alergătorii care au luat startul la maratonul de la Londra au ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor de la Boston.
Pe de altă parte, tatăl celor doi suspecţi a declarat că are încredere totală că fii săi sunt nevinovaţi. Agenţii de poliţie nu i-au citit drepturile constituţionale celui de-a doilea suspect în momentul arestării şi au invocat în acest caz o excepţie de la regulament din cauza riscului la adresa siguranţei publice.
După ce s-a aflat ca familia celor doi suspecti este originara din Cecenia, mai multi utilizatori ai unui site de socializare au postat mesaje in care confunda Cecenia cu Republica Ceha. Ambasadorul ceh in Statele Unite ale Americii a postat un mesaj pe site-ul ambasadei în care subliniaza ca Republica Ceha, tara membra a Uniunii Europene, este diferita de Cecenia, regiunea separatista rusa cu populatie predominant musulmana.