Masele din Orientul Mijlociu, încurajate de revolta egipteană: Un mort şi mai mulţi răniţi în Iran

Publicat: 15 02. 2011, 15:43

Revolta din Egipt dă curaj oamenilor nemulţumiţi din mai multe ţări din Orientul Mijlociu. Diverse proteste anti-guvernamentale au avut loc ieri, în Iran, Yemen, Bahrein şi Irak. Conform agenţiei  Fars, un om a fost ucis şi mai mulţi au fost răniţi de focuri de armă, în Iran.

Determinaţi de succesul revoluţiei împotriva lui Mubarak, mii de oameni au manifestat în Sanaa, capitala yemenită. Protestatarii au cerut demisia preşedintelui Ali Abdallah Saleh, care este la putere de 32 de ani.

În timpul manifestărilor, oamenii au fost fost opriţi, mai întâi de simpatizanţii puterii, iar apoi de ordinele de forţe. Revolta s-a soldat cu mai mulţi răniţi, între care s-au numărat ziarişti şi corespondenţi BBC.

Deşi autorităţile iraniene au felicitat poporul egiptean pentru reuşita revoluţei, acestea nu acceptă manifestaţiile poporului.

Protestetele continuă şi în micul regat Bahrein, unde opoziţia a proclamat o „zi a mâniei”, după modelul egiptean. La Bagdad, mase de irakieni au manifestat împotriva sărăciei.