Mark Rutte, susținut de Suedia și Italia pentru șefia NATO: „Un lider înțelept, cu o experiență solidă”. Ce spune Charles Michel despre șansele lui Klaus Iohannis

Mark Rutte, susținut de Suedia și Italia pentru șefia NATO: „Un lider înțelept, cu o experiență solidă”. Ce spune Charles Michel despre șansele lui Klaus Iohannis
Mark Rutte și Klaus Iohannis. Sursa Foto: presidency.ro

Premierul olandez Mark Rutte este susținut de Suedia și Italia în lupta pentru șefia NATO, informează agențiile internaționale de presă.

Suedia și Italia, alături de Mark Rutte în lupta pentru șefia NATO

Mark Rutte „este un lider înțelept, cu o experiență solidă”, a justificat prim-ministrul suedez Ulf Kristersson decizia guvernului de la Stockholm.

„În vremuri caracterizate de incertitudini sporite și de o situație în degradare a politicii de securitate, este nevoie de o NATO solidă, care prin descurajare și apărare să contribuie la securitatea tuturor aliaților și la promovarea păcii și a libertății”, a afirmat Kristersson într-un comunicat preluat de Reuters, potrivit Agerpres.

De partea lui Mark Rutte este și Italia. Ministrul italian de Externe, Antonio Tajani, a declarat, în cadrul unei reuniuni a miniștrilor de externe din NATO, că „Am discutat ieri despre viitorul secretar general și ne-am reafirmat poziția, care este în favoarea prim-ministrului olandez Mark Rutte”.

Antonia Tajani a arătat că „există o largă majoritate” în favoarea lui Rutte, însă „va trebuie să așteptăm răspunsurile Turciei, României și Ungariei, care susțin candidatura președintelui român Klaus Iohannis”.

„Dar sper că putem ajunge la un acord”, a adăugat acesta.

Ce spune Charles Michel despre șansa lui Klaus Iohannis de a avea un post de conducere în UE

Charles Michel, președintele Consiliului European, a fost primit miercuri, 4 aprilie, la Palatul Cotroceni de către președintele Klaus Iohannis, pentru a participa la o reuniune de lucru dedicată pregătirii viitoarei Agende Strategice a UE.  La aceeași reuniune au participat și premierii Belgiei și Croației, Alexander De Croo și Andrej Plenković.

Când a fost întrebat dacă președintele Klaus Iohannis are vreo șansă pentru un post de conducere în UE, la Comisia Europeană sau Consiliul European, Charles Michel a declarat că: „Îl cunosc pe Klaus Iohannis de ani de zile. Are multă experiență. Este foarte sincer și angajat la nivel european. Dar știți că abia după alegeri, Consiliul European va trebui să ia decizii privind posturile de conducere. Voi face tot posibilul pentru a-i ajuta pe colegii mei să ia decizii în unanimitate, inclusiv pentru acest viitor instituțional al UE”.

„Înțelegeți că nu am intenția de a vorbi în numele NATO. Sunt președintele Consiliului European și nu vreau să intervin în procesul de luare a deciziilor la nivelul NATO”, a mai declarat acesta.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`