Mark Gitenstein, fost ambasador SUA la București și membru în board-ul Fondului Proprietatea, cooptat de Joe Biden în echipa de tranziție

Publicat: 09 11. 2020, 10:04
Foto: Hepta - Bestimage / WALTER / BESTIMAGE

Candidatul democrat la președinția SUA, Joe Biden, anunțat de media americană drept câștigător al scrutinului, l-a cooptat pe Mark Gitenstein, fost ambasador al Statelor Unite la București, în echipa sa de tranziție și preluare a puterii la Casa Albă, ca membru în consiliul consultativ (advisory board). Biden și Gitenstein sunt prieteni de aproape 40 de ani, notează profit.ro.

Mark Gitenstein, în consiliul consultativ al lui Joe Biden

Democratul Joe Biden, președintele-ales al Statelor Unite, l-a cooptat pe Mark Gitenstein, ambasador al SUA la București în perioada 2009-2012, în echipa sa de tranziție și preluare a puterii la Casa Albă, ca membru în consiliul consultativ (advisory board).

Gitenstein și soția sa, Libby, se numără printre persoanele care au donat sau au strâns donații de cel puțin 25.000 de dolari pentru finanțarea campaniei electorale a lui Biden.

Biden și Gitenstein sunt prieteni și colaboratori de aproape 40 de ani. „Ne-am crescut unul altuia copiii. Soțiile noastre sunt prietene apropiate. Nepoții mei îi consideră pe cei ai lui Gitenstein aproape rude. Așa că pot să vă asigur la prima mână că e vorba de un om cu care am lucrat de 30 de ani”, i-a spus Joe Biden, în 2009, lui Traian Băsescu, atunci președinte al României.

Mark Gitenstein a fost ambasador al Statelor Unite la București și a păstrat legăturile cu România

Mark Gitenstein a fost ambasador SUA la București în perioada 2009-2012, adică în primul mandat al Administrației democrate Obama – Biden.

Potrivit unor dezvăluiri Wikileaks, la câteva zile după incendiul din clubul Colectiv, fostul ambasador i-a trimis un e-mail lui John Podesta, șef de campanie al lui Hillary Clinton, cerându-i sprijin pentru victimele tragediei.

„Există câteva organizații care s-au mobilizat pentru a ajuta victimele și familiile acestora. Costurile pentru îngrijirea pacienților cu arsuri sunt enorme (…) Dacă doriți să donați pentru victime și familiile lor, am identificat trei organizații non-profit care se implică în ajutarea acestora”, scrisese Gitenstein în e-mail.

Între 2016 și 2019, Mark Gitenstein a fost președinte al Fundației Biden.

De șapte ani, Gitenstein e membru în Comitetul Reprezentanților Fondului Proprietatea. Anul trecut i-a fost reînnoit mandatul în board-ul Fondului Proprietatea până la finalul lunii septembrie 2022.

Cel puțin până în 2019, Mark Gitenstein s-a aflat pe lista administratorilor unui vehicul investițional înregistrat în statul american Delaware, Eurovillage LLC, care deține aproape 98% din acțiunile firmei românești Șoimeni Parc SA, care dezvoltă un mare proiect imobiliar în apropiere de Cluj Napoca, mai precizează profit.ro.