Premierul Italian Mario Monti a avertizat că summit-ul de săptămâna viitoare de la Bruxelles este crucial pentru salvarea monedei şi zonei euro. Monti a mai precizat că o greşeală în decizii ar arunca în aer toată economia zonei euro, iar consecinţele ar fi apocaliptice.
Întâlnirea dintre cei patru lideri europeni care va avea loc la Roma este consacrată tocmai găsirii unei soluții definitive și viabile la criza din zona euro.
Șeful guvernului italian a declarat înaintea mini summit-ului cu cancelarul Germaniei, președintele Franței și premierul Spaniei că orice greșeală în decizii asupra viitorului zonei euro ar putea fi fatală pentru aceasta.
Mario Monti a caracterizat summit-ul de la Bruxelles drept întâlnirea ultimei șanse pentru Europa și moneda sa unică. El crede că fără un rezultat pozitiv al summitului, vor fi atacuri speculative din ce în ce mai mari asupra unor țări, iar țările mai slabe vor fi hărțuite.
„Atacurile se vor concentra nu numai asupra țărilor care nu respectă regulile fixate de UE, dar și asupra celor precum Italia, care a respectat regulile, dar vine cu o datorie mare din trecut. O mare parte a Europei se va confrunta cu rate foarte mari ale dobânzilor la împrumuturi, care va avea impact asupra statelor, dar și asupra companiilor, indirect. Este exact ceea ce nu trebuie să se întâmple pentru a avea creștere economică„, a declarat Monti, potrivit agenției Ansa.
„Dacă discuțiile eșuează, în fața paraliziei economice, aversiunea publicului față de Uniunea Europeană va crește și se va crea un cerc vicios. Pentru a ieși cu bine din această criză a zonei euro și a economiei europene e nevoie de și mai multă integrare„, a mai spus Monti.
Premierul Italiei a avertizat că în cazul în care zona euro clachează, situația politică din Europa va scăpa de sub control.