Marine Le Pen și-a recunoscut înfrângerea suferită în al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Franța, însă susține că, chiar și așa, rezultatul este o victorie. Într-un mesaj destul de combativ, contracandidata lui Emmanuel Macron a subliniat că va continua să lupte, transmite CNN.
În opinia sa, deși a fost învinsă din nou de Emmanuel Macron, scorul de 42% cu care o creditează primele estimări arată că mișcarea naționalistă pe care o conduce are o bază solidă pe care poate construi pentru viitor.
În discursul în care și-a recunoscut înfrângerea, Marine Le Pen a declarat că „jocul nu prea s-a încheiat, din moment ce în câteva săptămâni vor avea loc alegerile legislative”.
„În noaptea asta lansăm marea bătălie a alegerilor legislative… cu toți cei care au națiunea la inimă… nu voi renunța niciodată la francezi”, a declarat Marine Le Pen.
„Un mare vânt de libertate putea să adie în țara noastră (…). Nu îi voi abandona pe francezi! Trăiască Franța!”, a mai spus contrancadidata președintelui francez în exercițiu.
Emmanuel Macron, care s-a impus în fața lui Marine Le Pen și în finala alegerilor prezidențiale din 2017, este credit de primele estimări cu un scor de aproximativ 58%, potrivit AFP.
Victoria actualui președinte francez este o ușurare pentru SUA și pentru aliații europeni ai Franței, în actualul context de securitate din Europa și în condițiile în care Marine Le Pen, simpatizantă a lui Vladimir Putin și lider al unui partid cu atitudini ostile față de NATO, ar fi promovat politici care ar fi slăbit unitatea frontului aliat în ceea ce privește susținerea Kievului și i-ar fi oferit lui Vladimir Putin o breșă în politica europeană, potrivit The New York Times.
Între timp, Emmanuel Macron a fost felicitat și de Președintele României, Klaus Iohannis.